IN MEMORIAM: GENERAL TUDOR BOTNARU

Bărbat al Cetăţii şi Onoarei

Marţi l-am petrecut îndureraţi pe ultimul drum, la Cimitirul Central din Chişinău, pe eruditul general şi diplomat Tudor Botnaru (16.02.1934 – 30.12.2017), fost coleg de studii şi de serviciu, prieten mărinimos de viaţă.
El venise pe lume împreună cu surioara-geamănă Frosica, în familia răzeşilor Leon şi Ecaterina Botnaru din satul Lipceni – Rezina. Rămaşi orfani în timpul foametei, copiii au fost duşi la casa de copii din Parcani. Iar în 1949 Tudorică a fost transferat la orfelinatul din Chişinău, unde el absolvi şcoala medie de elită nr. 4. Mai apoi deveni student la Facultatea de filologie a Universităţii de Stat. A fost ghid la filiala din Chişinău a Societăţii unionale „Inturist”. Peste trei ani îl vedem printre cursanţii Şcolii militare de contrainformaţii din Minsc, apoi ofiţer la Institutul de Informaţii din Moscova. Sub acoperire diplomatică trei decenii el s-a aflat în misiune în Franţa, Belgia şi România.
În iunie 1990 Tudor Botnaru e rechemat din Bucureşti şi numit preşedinte al Comitetului pentru Securitatea Statului. La 11 aprilie 1994 i se încredinţă postul de prim-veceministru de Externe, de unde pleacă ambasador al Republicii Moldova în Benilux şi Marea Britanie, cu reşedinţă la Bruxelles, deţinând prin cumul funcţii responsabile în Consiliul Europei, NATO şi alte instituţii internaţionale.
La 25 ianuarie 1997 prin decret prezidenţial a fost numit Ministru al Securităţii Naţionale, post deţinut până la pensionare în mai 1999.
Orfan lipsit de ajutor şi mângâiere, şi-a făcut o strălucită carieră şi autoritate prin sârguinţa, dârzenia şi amabilitatea proprie, urcând la gradul ofiţeresc suprem general de divizie.
Soţia, Irina Ţurcan, orfană din Carahasani, absolventă a scolii medii nr. 1 din Chişinău şi a Institutului Unional al Industriei Alimentare din Kiev, a suportat cu stoicism greul vieţii de ofiţer. Fiul, Marcel e ofiţer de performanţă.
Generalul-diplomat Tudor Botnaru, coautorul volumului „Istoria serviciilor secrete”, e cunoscut publicului de intelectuali şi cititori prin materiale şi interviuri combative, patriotice, publicate în presa periodică. A fost şi va rămâne în memoria noastră o figură strălucită, un martir neafişat al neamului.

Adio, prietene! Să te aibă Domnul în grădina sa.

Mihail Gh. Cibotaru, Gheorghe Ghidirim, Constantin Oboroc, Alexandru Ganenco,
Simion Rusu, Valentin Dediu, Aurel Groza, Dumitru Ţâra, Tudor Ţopa, Iurie Colesnic,
Victor Ladaniuc, Pavel Bălan, Vlad Ciubucciu, Valerii Furdui, Tudor Iaşenco

Anunțuri

O idioţenie la fel de mare ca Piramida lui Keops

La comanda Н.К.В.Д.-Gestapo, numit oficial, Institutul Naţional (neprecizat al cărei naţiuni) al Studierii Holocaustului în România -„Elie Wiesel” (I.N.SHR-EW), aflat graţie „Micului Titulescu” în directa subordine a prim-ministrului României, Kantar-T.N.S.[1] a realizat – pe banii contribuabilului român, bineînţeles – un studiu din care rezultă că „80% dintre români ar fi împotriva relațiilor cu orice rase existente în afară de cea proprie. Aberanta concluzie a autoarei unui comentariu apărut recent semnalează că acest procent reprezintă „O proporție cam mare și uimitoare, în măsura în care în ultimii ani, granițele lumii încep să cadă, și oamenii să se amestece”. Se pare că de Noua Uniune Sovietică, redenumită Uniunea Europeană, de Noua Ordine Mondială şi de „Planul Kalergi” de metisare a populaţiei planetei, cu impunerea „cotelor obligatorii” de „migranţi”, de acceptarea fără crâcnire, de către mai mai-marele statului român, a acestora, de Mutti Merkel cea generoasă şi de clovnul Jean-Claude Junker & Co, care, recent, a cotit-o „ca la Ploieşti”.: „Juncker şi-a schimbat discursul pe care l-a promovat cu câteva luni în urmă, când a pledat pentru o Europă cu mai multe viteze”[3] autoarea nu a luat cunoştinţă încă (sau se preface că nu ştie)..

De toate astea şi de atentatele comise de „migranţi” nu pare să fi auzit autoarea bazaconiei, semnatară în „Cotidianul” a unui text intitulat „Sunt românii rasişti?”[3]. Şi nu oricum. Aberaţiile ironice la adresa românilor duhnesc de departe a scriitură la comandă: „Românii nu vor relații cu persoane de alte etnii. Este o realitate ce contrazice vorba populară care spune că noi, românii, suntem ospitalieri. E o vorbă populară care ne face să ne simțim mândri, ne crește inima în piept de bucurie și zâmbetul de pe față se duce mult înspre urechi. Cum or fi stat lucrurile acum un secol și mai bine știm parțial din caiete de memorii și file de istorie. Cum stau ele acum, asta e un lucru pe care, instinctiv, ne este teamă să-l aflăm. Bănuim noi ceva, cum că n-am fi atât de binevoitori și primitori cum am auzit din buni străbuni. […] Istoric vorbind, ne mândrim și cu faptul că suntem o populație destul de eterogenă, am avut de-a lungul timpului câteva minorități stabile, cu a căror coexistență ne-am obișnuit parțial. Nu am fost o țară colonială, nu a trebuit nici să integrăm, nici să asimilăm un exod al altor nații, și suntem la fel de mândri că n-am exploatat pe nimeni. Suntem un pic intrigați și ne uităm chiorâș la oameni pe stradă care arată diferit de noi. Fie ei cu ochi oblici, pielea galbenă și părul drept, sau înalți și blonzi, tuciurii, mărunți și încruntați. Suntem obișuiți cu monotonia rasei și a etniei, pe alocuri, răzleț, putem înțelege că mai există și altceva, diferit de noi. Și când plecăm în vacanță, dincolo de monumente bifate, mări scăldate și poze fericite, stăm ciorchine unii cu alții, nu ne uităm la străzile, și oamenii acelor locuri și viața lor, nu ne interesează să conversăm cu ei decât în interes de traseu turistic. Ne întoarcem apoi acasă fericiți de țările prin care am fost, deși, de multe ori, puteam să mergem frumos până la colțul blocului. Era o economie mai mare de timp, și mai ales de bani. Ne temem de ce nu cunoaștem, iar cosmopolitismul capitalelor vestice ne fascinează dar să rămână la ei acasă”.

„Studiul” efectuat de Kantar T.N.S. susţine că „pe o scară de la 1 la 7, în care 1 este cea mai apropiată relație acceptată, iar 7 cea mai îndepărtată, românii au cea mai mare toleranță în raport cu evreii – 3,8 și maghiarii – 4,1, cu ţiganii – 4,8, cu arabii – 5. Dintre toate aceste etnii, evreii sunt cei mai acceptați: în familie – 15%, printre prieteni – 16%. A scăzut însă toleranța față de arabi – 51%, comparativ cu 46% în 2015, și maghiari – 29%, față de 26% în 2015″. Oare toleranţa scăzută faţă de năvălitorii programaţi (nu refugiaţi cum se afirmă pentru prostirea poporului), impuşi cu de-a sila, faptele lor teroriste condamnabile, comise în Europa, nu constituie o justificare suficientă pentru circumspecţie? „În 2016, au avut loc 142 de atacuri ratate, dejucate sau reușite în opt state membre U.E. Mai bine de jumătate (76) au avut loc în Marea Britanie. Franța a suferit 23 de atacuri, Italia 17, Spania 10, Grecia 6, Germania 5, și Olanda 1. Aceste atentate au ucis 142 de persoane și au rănit alte 379. Au avut loc 1002 arestări în legătură cu atentatele teroriste din 2016″.

De poliţistul român bătut de un „migrant” iohannist – în România – o fi auzit autoarea? Nu i-aş dori să ajungă victima „generozităţii” „multiculturalismului” incompatibil cu tradiţiile şi datinile românilor, precum francezii, englezii, belgienii… şi alţi occidentali care au început – cazul Germaniei – să-şi părăsească propriile ţări. Aşa cum cancelarul Germaniei a fost re-botezată „Mutti Merkel” (pentru migranţi), tot aşa, preşedintele Iohannis poate fi gratulat cu ironicul „Vati Klaus”…

Cât despre „rasismul” românilor, autoarea se aliniază poruncilor Noii (dez)Ordini Mondiale, trâmbiţate prin goarna Turnului Babel de la Bruxelles. Se pare că, pe timpul şcolii a chiulit de la orele de limba şi literatura română, aşa că îi sugerez să citească şi preţioasele scrieri ale mereu actualului Eminescu. El ştia ce spune: „Mulţi durară, după vremuri, peste Dunăre vreun pod,/ De-au trecut cu spaima lumii şi mulţime de norod;/ Împăraţi pe care lumea nu putea să-i mai încapă/ Au venit şi-n ţara noastră de-au cerut pământ şi apă/ Şi nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt,/ Cum veniră, se făcură toţi o apă ş-un pământ./ […] Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul…/ Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul,/ Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este,/ Duşmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste;/ N-avem oşti, dară iubirea de moşie e un zid/ Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid […].” (Mihai Eminescu – „Scrisoarea III”).

În faţa pericolului desfiinţării ca ţară şi a distrugerii ca Neam, strigătul instinctului de conservare se face auzit prin vocea aceluiaşi mare român: „De la Nistru pân’ la Tisa/ Tot românul plânsu-mi-s-a,/ Că nu mai poate străbate/ De-atâta străinătate./ […] Vai de biet român săracul!/ Îndărăt tot dă ca racul,/ […] Şi-i străin în ţara lui./ […] Codrul – frate cu românul/ De secure se tot pleacă/ Şi izvoarele îi seacă/ […] Cine-au îndrăgit străinii,/ Mâncă-i-ar inima câinii,/ Mânca-i-ar casa pustia,/ Şi neamul nemernicia!/ Îndrăgi-i-ar ciorile/ Şi spânzurătorile!” (Mihai Eminescu – „Doina”). Apropo, oare e posibil ca Eminescu să fi dedicat ultimele şase versuri (nu S.U.A.), ci neonorabililor reprezentanţi ai „Stars and Stripes” la Bucureşti: Nicholas Taubman, Mark Gitenstein şi mai ales Hans Klemm?! Mare vizionar, acest Eminescu !

De departe, autoarea emană miros de parfum sörösist şi murmur brukanist de sorginte G.D.S.-istă şi, având în vedere comentariul tendenţios, e puţin probabil să mă înşel. Nu m-ar mira nici apartenenţa sau dependenţa de institutul cu nume de impostor, care a comandat studiul pe banii românilor. Se pare, totuşi, că pentru patronul-comisar N.K.V.D.-isto-gestapovist al prăvăliei în discuţie – care, în mod condamnabil îi stârneşte, îi provoacă sistematic pe români -, de această dată socoteala de-acasă nu prea s-a potrivit cu cea din târg!

ION MĂLDĂRESCU

SURSA: http://www.art-emis.ro/editoriale/4484.html
–––––––––––––––-
[1] Kantar TNS (Taylor Nelson Sofres ) fondata in anul 1993, este un grup de cercetare de informare a pieţei. Compania a fost achiziționată de WPP Group în octombrie 2008. În prezent, Kantar TNS oferă servicii de cercetare a pieţei din România https://en.wikipedia.org/wiki/Kantar_TNS
[2] https://www.bugetul.ro/romania-centrul-discursului-lui-junker-de-la-bruxelles-ce-spune-acesta/
[3] https://www.cotidianul.ro/sunt-romanii-rasisti/

O CARTE NOUĂ DE ALEXANDRU MORARU…INVITAȚIE LA LANSARE

Mare veste, mare: Culai Repudiatu’ se însoară !

Sună clopote de nuntă… cu schepsis. La casa ne-regală dâmboviţeană s-a iscat mare balamuc. Culai Repudiatu’, alias Nicholas Michael Medforth-Mills – nepotul ex-regelui Mihai – uns „principe” în 2008, „detronat” şi exclus din linia de succesiune la tronul aflat în acel loc discret „Wo der Kaiser zu fuß geht”, fără vreo explicaţie clară, la 1 august 2015, se însoară. Aleasa inimii sale este o româncă în vârstă de 29 de ani. Zice-se că, Culai a cerut-o de nevastă pe Alina Maria Binder în urmă cu o lună, în timpul vacanței petrecute în sud-vestul Angliei, iar inelul de logodnă cu safir şi diamante ar fi ştanţat cu data 29 iulie 2017, la monetăria Familiei Rotschild din Cornwal. Fermecat de Cosânzeana Alina, Culai spune întregii lumi: „Alina este o persoană foarte specială pentru mine şi îmi doresc ca împreună să păşim într-un nou şi asumat capitol al vieţii noastre…”.

Să le dea Domnul celor doi tineri, sănătate şi „Casă de Piatră” cum urează românii, nu „casă regală”, precum marii monarhi republicani ai lui Iulian, Cioabă, Duda, Margareta şi gaşca. Fostul principe, repudiat de răposata rugină neîncoronată, Anne Antoinette Françoise Charlotte Zita Marguerite de Bourbon-Parma, cu domiciliul stabil la Curtea de Argeş, zice că evenimentul în chestiune ar fi primit și acceptul ex-regelui Mihai (dac-o mai trăi). „[…] Am cerut acordul părinţilor domnişoarei Binder, aceştia dându-ne încuvinţarea şi bucurându-se alături de noi. De asemenea, am împărtăşit fericita veste bunicului meu şi familiei. Suntem încântaţi că am primit binecuvântările şi mesajele lor de felicitare”.

Şi în vara lui 1944, şi în cea a lui 1989 (Declaraţia de la Budapesta), Mihai-Viteză a expus în văzul planetei adevăratele valori morale ale familiei sale

Până aici, toate bune şi frumoase, dar Culai continuă şi, neinspirat, dă cu bâta-n baltă, pomenind de funie în casa spânzuratului: „De asemenea, suntem încrezători că valorile morale pe care le-am moştenit de la familiile noastre vor constitui piatra de temelie a unui viitor fericit împreună. Dacă-i vorba de valori morale, nu prea şi-a ales bine exemplul de urmat, pentru că, fix acu’ 73 de ani, la 23 august 1944, senectutea sa Mihai Viteză (dac-o mai trăi), pe atunci un rege necopt, personaj de decor, a expus adevăratele valori morale ale familiei în văzul planetei: a complotat, a arestat şi a predat inamicului, în plin conflict militar, pe capul de facto al Armatei României. Ce-a urmat, ştie tot românul! Trădarea a devenit firma familiei lui Mihai În vara anului 1989, prin susţinerea Declaraţiei de la Budapesta a trădat din nou interesele României.

Senectutea sa nu renunţă la eliminarea lui Culai din linia de succesiune la tronul unde merge împăratul pe jos

La rândul ei, casa ne-regală a Republicii România, prin biroul de presă al ex-regelui Mihai (a se citi „Margareta Duda şi asociaţii”) a anunţat că majestatea abdicată a luat act de intenţia lui Nicolae Medforth-Mills de a se căsători, precizând că decizia de a retrage titlul de principe al României şi cea de scoatere din linia de succesiune rămân neschimbate. Custodele coroanei morganatice a trimis, de asemenea, o scrisoare de felicitare viitorului însurăţel în care se precizează că ex-majestatea sa ex-regele Mihai (dac-o mai trăi !) şi alteţa sa ne-regală, Margareta, ne-principesă, moştenitoare a tronului „Wo der Kaiser zu fuß geht” şi custode al coroanei cu ouă de struţ, a luat cunoştinţă despre intenţia fiului ne-principesei Elena, domnul Nicolae Medforth-Mills, de a se căsători. Biroul de presă al O.N.G. „Margareta Duda şi asociaţii” a comunicat că ex-regele ar fi răspuns nepotului său de pe celălalt mal al Styxului (?), urându-i fericire şi pace sufletească, precum şi puterea de a lua decizii corecte, nu ca el în ziua de 23 august 1944. Senectutea sa (dac-o mai trăi) ar mai fi menţionat că decizia de a retrage titlul de principe şi titlul de alteţă ne-regală, precum şi cea de a-l scoate pe Nicolae din linia de succesiune la tronul unde merge împăratul pe jos, rămân neschimbate, după căsătoria acestuia.

„Fură mulţi pe-aici? Da, taică. Fură, fură toţi!”…

Culai-repudiatu’ mai spune că a privit întotdeauna cu admiraţie şi respect căsnicia bunicilor săi, pe care doreşte să o ia ca exemplu. Adicătelea, să înţelegem că vrea să-şi petreacă viaţa în Elveţia, la Vesoix şi să trădeze Naţia Română? Dacă-i aşa, să le urăm tinerilor, ce-şi vor uni destinele în vara anului 2018, drum bun şi cale bătută ! Sau că O.N.G. „Margareta Duda şi asociaţii” vrea chirie dublă de la statul român pentru Castelul Peleş obţinut pe „DaiBoj”-ul postdecembrist? Asta-i deja certitudine !
Poate că de la pretenţia casei „Margareta Duda şi asociaţii” de dublare a chiriei pentru Castelul Peleş se trage povestea oltenească despre turismul regal:
„Aflat în vizită la Peleş, un oltean în vârstă întreabă:
– Fură mulţi pe-aici?
– Da, taică, răspunde ghidul. Fură mulţi! Fură ăi de la stat, fură senatorii, deputaţii, fură guvernanţii, fură cei de la casa « Margareta Duda şi asociaţii », fură cine poate, fură toţi!…”

ION MĂLDĂRESCU

Grafica – I.M.

SURSA: http://www.art-emis.ro/editoriale/4370.html

Confiscarea proprietăţii de stat a României de către autorităţile U.R.S.S. şi comportamentul ocupantului sovietic în Basarabia (1945)

Confiscarea proprietăţii de stat a României de către autorităţile U.R.S.S. şi comportamentul ocupantului sovietic în Basarabia (1945)

Subiectul este mult prea vast și complex, pentru a putea fi tratat într-un spaţiu restrâns, astfel încât mă voi rezuma la câteva aspecte. Majoritatea fondurilor arhivistice aflate în arhivele din Republica Moldova, care cuprind perioada 1941-1944 nu sunt altceva decât dosare de arhive românești confiscate de autoritățile sovietice de ocupație și luate la evidența arhivistică de către funcționarii arhivelor din R.S.S. Moldovenească, o făcătură sovietică pe teritoriul fostei Basarabii. Mai mult decât atât, tot aici sunt depozitate și documentele cu referire la nordul Bucovinei, din aceeași perioadă. Numărul acestor fonduri și dosare este considerabil, deși, la prima vedere, documente de arhivă pentru o perioadă de patru ani, ar trebui să fie mult mai mic. Trebuie menționat că un număr mare de documente de arhivă românești au fost distruse de funcționarii sovietici, deoarece in primii cinci ani după război, sovieticii nu aveau hârtie pe ce scrie, motiv pentru care un număr foarte mare de documente sovietice, au fost scrise pe reversul vechilor documente de arhivă românești.

În ansamblu, materialele se referă la diferite aspecte ale vieţii publice şi militare. Printe acestea:
– lupta autorităţilor împotriva ideologiei comuniste şi a pornografiei, răspândită cu atâta zel prin oraşele şi târgurile Basarabiei şi Transnistriei; deciziile privind copiii, pentru ca aceştia să fie curaţi, hrăniţi, sănătoşi şi toţi ca unul să frecventeze şcoala;
– lupta împotriva şarlatanilor, a criminalităţii şi a tâlhăriilor; grija faţă de pământ şi plantaţii; deosebita atenţie şi rolul important al Bisericii ortodoxe în educaţia spirituală a societăţii româneşti;
– combaterea sectelor religioase;
– necesitatea trecerii industriei şi comerţului din mâinile evreilor în cele ale românilor etc.
Sine die, respectivele documente constituie o comoară informațională pentru cercetători, istorici, juriști, politologi și în general pentru toți cei interesați de istoria națională. Nu voi enumăra toate fondurile arhivistice, rezumându-mă doar câteva, axate pe subiectul abordat:
1. Cabinetul de administrare a Basarabiei, Bucovinei și Transnistriei (numai inventarul 1 are 1434 de dosare etc);
2. Corpul II al Armatei Române (1941-1943):
– Curtea Marțială a Comandamentului Basarabiei (1919-1943);
– Divizia a IX-a Infanterie a Armatei Române (1940-1943);
– Grupele poliției 57 și 74 a Corpului 4 al Armatei Române;
– Tribunalul Militar al Corpului III al Armatei Române;
– Curtea Marțială a Corpului III Armată;
– Inspectoratul Regional de Poliție a Basarabiei (1918-1944);
– Secția financiară a județului Lăpușna (1919-1944);
– Statul Major al Armatei Române (1941-1943);
– Administrația Ținutului Nistrean;
– Prefectura județului Lăpușna;
– Prefectura tuturor județelor;
– Situaţia agricolă a județului Lăpușna (şi a celorlalte județe);
– Comisariatul de Poliție a tuturor județelor și orașelor
– Inspectoratul Ținutului Basarabiei a jandarmeriei.

Am amintit despre fondurile arhivistice depozitate la Arhiva Națională a Republicii Moldova, deși documente, care cuprind perioada 1941-1944 au mai intrat și în posesia arhivei Ministerului de Interne, arhiva Serviciului de Informații și Securitate și A.O.S.P.R.M. Tot acest depozit informațional prezintă un interes deosebit pentru cercetători și oameni de știință, pentru studiu. Un material mai amplu semnat de autorul acestor rânduri despre comportamentul ocupanţilor sovietici a fost preluat şi de cunoscutul scriitor Paul Goma în una din cele mai importante lucrări ale sale „Săptămâna Roşie”[1]. Documentul a fost descoperit în dosarele Arhivei Organizaţiilor Social-Politice a Republicii Moldova (fosta Arhivă a C.C. al P.C.M.) şi calificat „Strict Secret”.

Este vorba despre o informaţie secretă despre „încălcări penale înregistrate, ce ne lasă săcredem, că au existat şi crime şi tâlhării (neînregistrate – n.a.), săvârşite de militarii sovietici în oraşul Chişinău în perioada 1 septembrie – 20 decembrie 1945″, informaţia este semnată de şeful secţiei orăşeneşti al miliţiei, locotenent-colonel de miliţie Lebedev în ziua de 22 decembrie 1945. Documentul este însoţit de o anexă, în care se menţionează, că în oraşul Chişinău sunt 8 orăşele militare, preponderent în sectorul Buiucani, dar şi în străzile Şmidt nr.130, Podolsk nr.32, Benderscaia nr.41 (denumirile străzilor sunt scrise conform documentului – n.a.), Kievskaia nr.13 în total 131 de spaţii, inclusiv comisariatul militar republican, tribunalul militar, procuratura militară etc. Documentul are 5 file, este scris în limba rusă şi este o componentă a dosarului numărul 432, inventarul 4 din Fondul arhivistic nr.51, Comitetul Central al P.C.M. (redăm textul tradus din limba rusă şi foto):

STRICT SECRET[2]
„În oraşul Chişinău şi suburbii în ultimul timp militarii din unităţile militare dizlocate pe teritoriul oraşului Chişinău şi suburbii au fost săvârşite un şir întreg de crime şi încălcări grave exprimate prin beţii sistematice, huliganism, jafuri, tâlhării, împuşcături fără scop cu consecinţe mortale, conducerea automobilelor fără numere de înmatriculare, fără permis de conducere în urma cărora au avut loc accidente rutiere cu final mortal. În ultimul timp, adică din septembrie până la 20 decembrie 1945 au fost înregistrate următoarele fapte penale:
– Crime (omucideri) – 11
– Jafuri – 14
– Dezbrăcări ale celor beţi – 12
– Zmulgeri de obiecte – 10
– Furt calificat – 127
– Furt de buzunare – 7
– Acte de huliganism – 22
E necesar de menţionat că cele mai frecvente încălcări penale sunt următoarele:

– 17 septembrie 1945. Sergentul comendaturii militare din oraşul Chişinău, Iacovenko Arcadii Ivanovici, împreună cu un grup de soldaţi sovietici în suburbia oraşului Chişinău la răscrucea Sculeanca au furat mai multe obiecte de la cetăţeanca Tiacova. Obiectele furate a fost confiscate şi întoarse stăpânei. Tâlharii au fost traşi la răspundere penală, dosarul lor a fost trimis la procurorul garnizoanei Chişinău.
– 18 septembrie 1945. Colaboratorii secţiei 3 miliţie pentru furt a mai multe obiecte dintr-o căruţă a fost reţinut sergentul secţiei comendatură Studenov Alexei Semionovici din Brigada 40 a Regimentului de artilerie şi transmis superiorilor săi pentru a lua măsurile cuvenite. Aceştea n-au luat nici o măsură şi în aceiaşi zi lucrătorii secţiei 3 miliţie l-au reţinut repetat pe sergentul Stupnev pentru furt al obiectelor din căruţa cetăţeanului Granguţoi (poate fi Crăncuţă ? – în multe documente sovietice sunt schimonosite numele persoanelor şi numele localităţilor româneşti din Basarabia- Al.M) şi Grigorenco. Materialele au fost transmise procurorului garnizoanei Chişinău.
– 28 septembrie 1945. Un grup de militari sovietici alcătuită din trei persoane, un sergent şi doi soldaţi la ora 23 pe strada Leovschaia au dezbrăcat pe cursantul şcolii juridice Tkacenco. Acelaş grup în drum spre unitatea lor militară pe strada Meşceanscaia cu forţa armelor au jefuit pe locuitorul oraşului Chişinău, Lungu scoţind de pe el sacoul şi 50 de ruble.
– 29 septembrie 1945. Un grup de militari sovietici din Regimentul tancuri cu forţa armelor au prădat cetăţeanul Crăciun pe strada Sireiskaia, luândui acestuia 3.600 ruble.
– 30 septembrie 1945 militarul Regimentului 372 Armată sergentul Neceaev fiind beat în oraşul Chişinău a încercat să-l omoare pe miliţianul de gardă şi l-a împuşcat de 5 ori. Făptaşul a fost reţinut şi transmis comandantului militar.
– 2 octombrie 1945. La ora 13 ziua în oraşul Chişinău pe strada Petropavlovskaia o grupă de militari compusă din doi oameni, Alexeev Leontii şi Gubiţin S., în stare de ebrietate băteau şi batjocoreau oamenii, care treceau pe strada nominalizată. Au fost reţinuţi, dar au opus rezistenţă fizică şi au bătut pe şeful secţiei 4 miliţie, maiorul de miliţie tov. Lebedev. Făptaşii au fost transmişi comandamentului unităţii.
– 14 octombrie 1945. La ora 22, în oraşul Chişinău, pe strada Chilia, în casa nr.17, militarul sovietic, locotenent al unităţii militare nr. 514 Turevskii V.A. printr-un act de huliganism l-a omorât pe locuitorul din Chişinău Neverov N. A. Criminalul a fost arestat şi transmis procuraturii militare a garnizoanei din Chişinău.
– 21 octombrie 1945. Militarii sovietici Pavel Nikitovici şi Kasenkov Nicolai Ivanovici din Regimentul 60 Polenkov au încercat să fure seiful cu banii trustului apă-canal din Chişinău, dar au fost surprinşi asupra faptei, reţinuţi şi transmişi comandamentului unităţii.
– În noaptea de 31 octombrie 1945, doi militari sovietici din unitatea dislocată la marginea Buiucanilor (Chișinău) au săvârşit o crimă, omorând pe locuitorul Nazarbikian, după care au dispărut pe teritoriul orăşelului militar.
– 4 noiembrie 1945. În restauranul de vară, doi locotenenţi sovietici au întâlnit pe locuitorul oraşului, mecanic la fabrica de spirt (alcool) şi au început să-l bată, după care unul din locotenenţi a tras două focuri de pistol, rănindu-l mortal pe respectivul, după care au dispărut în orăşelul militar.
– 5 noiembrie 1945. În oraşul Chişinău, în sectorul Poşta Veche, casa numărul 1, ofiţerii: locotenent inferior Alexeev Vasilii Artemovici şi locotenentul Sokolov Anton Vasilievici au prădat apartamentul cetăţenei Polejaeva. Aceştia împreună cu doi sergenţi au furat obiecte în suma de 10.000 ruble. Sokolov şi Alexeev au fost reţinuţi şi transmişi procurorului militar al garnizoanei Chişinău.
– 8 noiembrie 1945. La ora 1.30 noaptea, locotenentul Garin V.N. şi Ivanov A.I., ambii din divizia 47 puşcaşi şi militarul Podiminosim A.M., fiind în stare de beţie au intrat în clădirea Comisariatului Norodnic Forestier (Narkomles) unde era petrecerea colaboratorilor, au început a face tot felul de provocări huliganice, a-i înjosi cu tot felul de cuvinte necenzurate pe persoanele responsabile prezente acolo. Făptaşii au fost reţinuţi şi transmişi comandamentului militar”.

Un alt document de arhivă confirmă fărădelegea și crima, care triumfa în Basarabia în 1945, adică primul an după a doua ocupație sovietică:

STRICT SECRET[3]
– „8 noiembrie 1945. La ora 24, pe strada Pavlovskaia, militarii sovietici Vasilenco şi Kudreavţev din Regimentul tancuri, care păzeau un depozit de alimente şi se aflau la post au oprit din drum pe colaboratorul inspecţiei rutiere, locotenent major Barâşev Alexandr Grigorievici şi cu forţa armelor l-au dezbrăcat de palton, iau luat arma şi l-au bătut. La solicitarea colaboratorilor N.K.V.D. şi reprezentanţilor comenduirii militare de ai preda pe infractori, ofiţerul de gardă al unităţii, locotenentul major Siniţin, fiind în stare de ebrietate, a refuzat categoric să-i predea pe infractori şi a promis că aceştea vor fi pedepsiţi în cadrul unităţii.
– 15 noiembrie 1945. În piaţa centrală, militarul sovietic din brigada nr. 51 Şuvalov N.S. fiind în stare de ebrietate, a deschis foc din automat. Incidentul s-a soldat cu rănirea a două cetăţene: Gvintulina P.I. şi Poleacova N.T. În cele din urmă făptaşul a fost reţinut şi transmis procurorului garnizoanei Chişinău.
– 25 noiembrie 1945. În casa nr.34 din strada Meşceanskaia, locotenentul din Regimentului 229 al Diviziei 49, din motiv de gelozie a împuşcat-o pe cetăţeana Krivulean V.L. Dosarul a fost transmis procurorului Corpului de Armată.
– 1 decembrie 1945. La ora 19, pe strada Prunculovscaia (aşa au tradus şi denumit strada Pruncului – n.a.), militarii sovietici Juravliov şi sergentul Ivanov din unitatea 84414 au săvârşit un furt de la cetăţeanul Şuşkov, furându-i harmonica. Dosarul a fost transmis procurorului militar al Corpului de Armată.
– 4 decembrie 1945. militarii sovietici Scorobogatov S.I. şi Şilaev V.V. din unitatea militară nr.190 au prădat pe cetăţeanul Gheorghiţă G.S. Făptaşii au fost reţinuţi şi trimişi procurorului militar al garnizoanei Chişinău.
– 9 decembrie 1945. Pe strada Kojuharskaia (corect Cojocarilor – n.a..) militarii sovietici BarţevE.P. şi Agafonov din batalionul penal nr.51 au săvârşit un furt din apartament în număr de mai multe obiecte. Făptaşii au fost reţinuţi, obiectele furate au fost întoarse stăpânului, iar materialele dosarului au fost expediate comenduirii oraşului Chişinău.
– 11 decembrie 1945. În oraşul Chişinău, pe strada Kiliiskaia (corect strada Chiliei – n.a.), casa nr. 25, militarii sovietici Kucinin şi Livaşov din Corpul 10 Gardă, fiind în stare de ebrietate au provocat bătăi în apartament cu militarii sovietici grăniceri Titarenco N. , Mâcitobaiev J. şi Ciuvankov în urma căreia Titarenco a fost omorât, iar Mâcitobaiev şi Ciuvankov au fost grav răniţi. Dosarul a fost înaintat procurorului militar al unităţilor N.K.V.D.
– 14 decembrie 1945. În oraşul Chişinău, pe strada Şmidt, militarii sovietici Oleinik N.A. şi Kojnikov din unitatea militară 7481 au snopit în bătăi pe miliţianul de gardă Perjov. Dosarul a fost înaintat la procuratura garnizoanei Chişinău.
– 16 decembrie 1945. În oraşul Chişinău, în sectorul Buiucani, la casa nr.14, în timpul când militarii sovietici neidentificaţi au încercat să fure un gard din lemn, în procesul de reţinere a acestora a fost împuşcat căpitanul serviciului medical din Regimentul 105 Armată Zlotin.
– 17 decembrie 1945. Pentru acte de huliganism au fost reţinuţi militarii sovietici Poleakov G.N. şi Arosov I.C. care au bătut mai mulţi locuitori din Chişinău şi au opus rezistenţă fizică în procesul de reţinere a lor.
– 17 decembrie 1945. În sectorul şoselei Hânceşti, pe drum, militarii sovietici din unitatea militară nr.7375 au provocat între dânşii o bătaie în urma căreia a fost omorât sergentul inferior Vladimirov. Dosarul a fost înaintat procurorului militar al garnizoanei Chişinău.
Cu cazuri asemănătoare la secţiile de miliţie din oraşul Chişinău se adresează zilnic un număr important de oameni.

Asupra Basarabiei ocupate de sovietici s-a lăsat o noapte, era noaptea comunismului, care a durat aproape jumate de secol.

Documente anexe:

Hotărârea Sovietului Comisarilor Norodnici a R.S.S. Moldovenești. nr.52/23 ianuarie 1945, Chișinău – Despre repartizarea bunurilor materiale din 5 vagoane primite de după graniță în calitate de cadouri[4] . Traducere din limba rusă.

„Sovietul Comisarilor Norodnic a R.S.S. Moldovenești hotărăște:
– De repartizat obiectele din 5 vagoane, venite de după graniță în calitate de cadouri prin Narcomate (Comitete a comisarilor norodnici de ramură – n.a.), direcțiilor de pe lângă Sovnarcomul RSSM, instituțiilor, executivelor de județ, orășenești și rationale; executivelor din partea stângă (a Nistrului – n.a.) pentru a se da invalizilor de război, familiilor acestora, lucrătorilor din sfera tehnică și inginerească, muncitorilor conform anexei nr. 1.
– De a obliga președinții de județ, orășenești și de raion ale executivelor, comisariatelor norodnice, șefilor de direcții de pe lângă Sovnarcomul R.S.S.M. și conducătorii de subdiviziuni de a crea o comisie special pentru repartizarea bunurilor aduse de după frontier și de prezentat Sovnarcomului R.S.S.M. darea de seamă nu mai târziu de 10 zile din ziua repartizării lor.
– Întreaga răspundere personal de a pune pe seama comisariatelor norodnice, șefilor de direcții, conducătorilor de instituții și președinților de județ, oraș, raion pentru repartizarea corectă a bunurilor material.
– Cheltuielele potrivit conturilor, cheltuielele pentru organizare și transport ale – Comisariatului norodnic pentru comerț să fie suportate de organizațiile și instituțile, care au primit aceste bunuri material.
– Controlul asupra îndeplinirii acestei Hotărâri de a-l pune pe seama Narcomatului Controlului de Stat al R.S.S.M.
Locțiitorul Președintelui Sovietului Comisarilor Narodnici a R.S.S.M. – G. Kvasov
Șeful Direcției Organizatoric al Sovnarcomului R.S.S.M. – L. Diacenco

Hotărârea Sovietului Comisarilor Norodnici a R.S.S.M. nr. 107/12 februarie 1945, Chișinău – Despre componența comisiei privind evidența bunurilor materiale aduse pe calea apei din România în R.S.S. Moldovenească[5]. Traducere din limba rusă.

Sovietul Comisarilor Norodnici a R.S.S.M. hotărăşte:
– Pentru evidența bunurilor materiale, care se afșă pe 6 barje venite din România, prin aprobarea Comisiei Unionale de Control în R.S.S.M. de a se forma comisia în următoarea componență: Tov. Kașceev S.E.(președinte), membri comisiei: Karasov I.I., Schiba N.A., Kobeț V.F. , Kleaci V.M., Kozlov G.A., Zdobnîi A.P.
– De a încredința comisiei (tov. Kașceev S.E.) după repartizarea obiectelor de a prezenta Actul respectiv Sovnarcomului R.S.S.M.
– De a obliga comisia (tov. Kașceev S.E.): armament, obuze și alt utilaj militar să fie transmis Comendantului militar pe teritoriul sovietic;
– Bunurile materiale, care aparțin R.S.S. Ucrainene, să fie transmise Sovnarcomului R.S.S. Ucrainene în orașul Odesa;
– De a obliga pe tov. Popovici să transmită pentru fiecare barjă câte un om (înarmat – n.a.) pentru paza și însoțirea barjelor în portul Reni.
Președintele Comisarilor Norodnici al R.S.S.M. – T. Constantinov
Șeful Direcției Organizatorice al Sovnarcomului R.S.S.M. – L. Diacenco.

Hotărârea Sovietului Comisarilor Norodnici a R.S.S.M. nr. 151/26 februarie 1945, Chișinău – Despre repartizarea utilajului, chimicalelor și altor materiale valoroase venite din România[6].

Sovietul Comisarilor Norodnici a R.S.S.M. Hotărăște:
– De a repartiza utilajul, chimicatele și alte materiale următoarelor narcomate și direcții ale Sovnarcomului RSSM:
– Comisariatului Norodnic pentru Industria Ușoară – utilaj și chimicate ale uzinei de piele (kojevnogo zavoda);
– Comisariatului Norodnic pentru Gospodărie – stația electrică, motorul NP-960 și generatorul de curent alternativ 970 kwt și 14 lăzi cu materiale electrice;
– Comisariatului Norodnic pentru Transport auto- Stație Electrică mobilă;
– Trustului Republican „Tabaksârye” (Tutun şi materie primă – n.a.) utilaj și materiale ale fabricii de tutun;
– Direcției pentru Chestiuni Poligrafice și Edituri – utilaj și materiale tipografice;
Comisariatulu Norodnic pentru Învățământ – utilaj și materiale muzeografice- in total 158 de lăzi;
– Comisariatului Norodnic pentru Sănătate – Renghen – Cabinet și alte utilaje medicale;
De obligat conducătorii tuturor instituțiilor vizate mai sus ca toate bunurile primite mai sus să fie inventariate și actul de inventariere să fie prezentat către 10 martie 1945.
Președintele Sovietului Comisarilor Norodnici al R.S.S.M. – T. Constantinov
Șeful Direcției Organizatorice a Sovnarcomului R.S.S.M. – L. Diacenco

Hotărârea Sovietului Comisarilor Norodnici a R.S.S.M. nr. 158/28 februarie 1945, Chișinău – Despre repartizarea materialelor de construcții, utilajului, metalelor și alte valori venite din România în RSS Moldovenească[7]. Traducere din limba rusă.

Sovietul Comisarilor Norodnici a R.S.S.M. Hotărăște:
– De aprobat repartizarea materialelor de construcții, utilajului, metalelor și alte valori materiale venite din România prin Comisia Unională de Control pentru Narcomate, Direcții și alte instituții din R.S.S.M. conform anexei 10;
– De obligat Narcomatele, Direcțiile, și Instituțiile R.S.S.M. celor care au primit materiale de valoare, să i-a la evidență cu acte în două exemplare și nu mai târziu de 2 martie, curent să facă selectarea.
Președintele Sovietului Comisarilor Norodnici a R.S.S.M. – T. Constantinov
Șeful Direcției Organizatorice a Sovnarcomului R.S.S.M. – L. Diacenco

Hotărârea Sovietului Comisarilor Norodnici a R.S.S.M. nr. 203-P/8 martie 1945, Chișinău – Despre repartizarea utilajului și materialelor primite din România prin Comisia Unională de Control[8]. Traducere din limba rusă.

Sovietul Comisarilor Norodnici a R.S.S.M. Hotărăște:
De a aproba planul Gosplanului (Comisariat de Planificare, care a existat până la destrămarea U.R.S.S. – n.a.) de pe lângă Sovnarcomul R.S.S.M. privind repartizarea utilajului și a pielii, primite din România prin intermediul Comisiei Unionale de Control pentru narcomate, direcții și instituții din R.S.S.M. conform anexei nr. 1 și 2.
De a obliga narcomatele, direcțiile și instituțiile de a lua la evidență utilajul și materialele primite, după selecția lor, care trebuie facută până la 10 martie 1945.
Președintele Sovietului Comisarilor Norodnici a R.S.S.M. – T. Constantinov
Șeful Direcției Organizatorice a Sovnarcomului R.S.S.M. – L. Diacenco

Hotărârea Sovietului Comisarilor Norodnici a R.S.S.M. nr. 212/15 martie 1945, Chișinău – Despre repartizarea materialelor și utilajului primit din România prin intermediul Comisiei Unionale de Control[9].

Sovietul Comisarilor Norodnici al R.S.S. Moldovenească hotărăşte:
– De a aproba planul prezentat de Gosplan de pe lângă Sovnarcomul R.S.S.M., pentru repartizarea materialelor și utilajului, primit din România prin Comisia Unională de Control pentru narcomate, direcții și instituții din R.S.S.M., conform anexei 1-5.
– De a obliga narcomatele, direcțiile și instituțiile să înregistreze evidența și primirea materialelor și utilajului prin acte bilaterale, iar selecția să fie finisată până la 18 martie 1945.
Președintele Sovietului Comisarilor Norodnici a R.S.S.M. – T. Constantinov
Șeful Direcției Organizatorice a Sovnarcomului R.S.S.M. – L. Diacenco

„CONFIDENȚIAL”
Hotărârea Sovietului Comisarilor Norodnici a R.S.S.M. nr. 343/13 aprilie 1945, Chișinău – Despre organizarea lagărului de prizonieri pentru restabilirea orașului Chișinău[10]. Traducere din limba rusă.

În scopul asigurării lucrărilor de construcții și restabilire în orașul Chișinău cu forță de muncă, Sovietul Comisarilor Norodnici a R.S.S.M. hotărăşte:
– De întărit fosta clădire a Institutului agricol, cu construcțiile- anexe respective de pe strada Sadovaia (str. Livezilor – n.a.) nr.121 după Trustul de Construcții și Montare pentru a repartiza aici lagărul prizonierilor militari al N.K.V.D. – U.R.S.S.
– De a obliga Trustul de Construcții și Montaj (tov. Iacoveț) să pregătească fosta clădire a Institutului agricol pentru amplasarea prizonierilor în numar de 3000 oameni către 1 mai 1945.
– De propus Direcției lucrărilor de construcții militare nr. 176 (tov. Safronov) să pregătească clădirea pentru amplasarea a 1000 de prizonieri câtre 1 mai 1945.
– De solicitat Comisariatului Norodnic pentru Apărare (tov. Hrulev) temporar să transmită N.K.V.D. – R.S.S. Moldovenești orășelul militar nr. 1 amplasat în valea Buiucanilor (mahala a Chișinăului – n.a.) pentru amplasarea lagărului de prizonieri a N.K.V.D. – U.R.S.S. pentru 6.000 oameni.

Ordinul Comisariatului Norodnic al Controlului de Stat al RSS Moldovenești Nr. 55/8 mai 1945, Chișinău – Despre întroducerea controlului preventiv la Baza Moldsnabsbât (bază de colectare și realizare (comercializare cu valori materiale n.a.) situată în portul Reni[11]. Traducere din limba rusă.

În conformitate cu articolul 6 al statutului despre Comisariatul Norodnic al Controlului de Stat al U.R.S.S. de întrodus controlul preventiv la Baza Moldsnabsbât din portul Reni în scopul păstrării, evidenței și eliberarea mărfurilor și materialelor valoroase, venite în R.S.S.M. din România.
– Controlor permanent la Baza nominalizată din portul Reni este numit controlorul superior al Controlului de Stat Condratiev M.P. În obligațiile sale de controlor permanent al narcomatului Controlului de Stat pentru Baza din portul Reni intră:
– Controlul responsabil privind evidența, aprecierea corectă a valorii mărfurilor și materialelor de valoare venite pe adresa Sovnarcomului R.S.S.M., organizațiilor și instituțiilor Republicii Moldovenești;
– Controlul păstrării bunurilor aflate pe barje, depozite și în punctele de staționare. De luat măsurile necesare de a preîntâmpina furturi și distrugerea acestor bunuri;
– Înfăptuirea unu control preliminar al eliberării mărfurilor și materialelor de la Baza Moldsnabsbât-ului pentru toți, fără excepții. Dacă cele eliberate nu contravin cu normele stabilite de organele respective. În cazul dacă corespund normelor, trebuie aplicată viza: „eliberare aprobată”, dacă nu, atunci se folosește viza „interzis pentru eliberare”. În cazul când sunt eliberate materiale de valoare fără viza controlorului, sau dacă are viză interzisă, se întocmește un act pe persoanele responsabile și este prezentat Narcomatului Controlului de Stat al R.S.S.M. pentru ca vinovații să fie trași la răspundere;
– De urmărit ordinea de descărcare a mărfurilor și materialelor de valoare și corectitudinea de întocmire a documentelor. La expedierea mărfurilor de luat măsuri să nu se strice sau să nu fie furate în drum;
– Controlorul superior Condratiev M.P. să plece în portul Reni la 9 mai 1945 și să se afle acolo până la noi dispoziții.
Comisarul norodnic al Controlului de Stat – N. Lobacev

Notă: Textul face parte din comunicarea expusă în cadrul Sesiunii de Comunicări și Dezbateri Științifice „2016 – 100 de ani de la Războiul de Intregire, 75 de ani de la Războiul de Reîntregire Naţională” – Maia, 2016 organizată sub egida Academiei Oamenilor de Știință din România, în zilele de 9-10 septembrie 2016, de Filiala Maia-Catargi a Asociației Cavalerilor de Clio și Asociația ART-EMIS.

Aranjament grafic – I.M.

Alexandru Moraru, ChişinăuSURSA: http://www.art-emis.ro/istorie/4322-confiscarea-proprietatii-de-stat-a-romaniei-de-catre-autoritatile-urss-si-comportamentul-ocupantului-sovietic-in-basarabia-1945.html

––––––––––––––––-
[1] Paul Goma, Săptămâna Roşie, Editura Vicovia, 2009.
[2] Document depistat, tradus din limba rusă şi publicat de Alexandru Valeriu Moraru, Chişinău.
[3] Ibidem.
[4] A.N.R.M., F.2848, inv. 11, d. 36, f.7.
[5] A.N.R.M., F. 2848, inv. 11, d. 38, f. 22.
[6] A.N.R.M., F. 2849, inv. 11, d.39, f.2-3.
[7] A.N.R.M., F. 2848, inv. 11, d. 39, f. 17.
[8] A.N.R.M., F.2848, inv. 11, d. 40, f. 11.
[9] A.N.R.M., F. 2848, inv. 11, d.40, f.38.
[10] A.N.R.M., F. 2848, inv. 11, d. 42, f. 238.
[11] A.N.R.M., F.1936, inv.1, d.5, f.22.

MAREȘALUL ION ANTONESCU A REVENIT LA CHIȘINĂU!

MAREȘALUL ION ANTONESCU A REVENIT LA CHIȘINĂU!

Anul trecut,  la 31 mai 2016 pentru prima dată în istoria românilor la Chișinău a avut loc Prima Conferință Științifică ” Mareșalul Antonescu în istorie și istoriografie” la care au fost prezentate comunicări ale oamenilor de știință din Republica Moldova și România. Evenimentul a avut loc la Biblioteca Centrală a BM ”B.P.Hasdeu” și a fost organizat de istoricul arhivist și publicist Alexandru Moraru, secundat de profesorul universitar dr. Anatol Petrencu și bibliotecara principală a Bibliotecii Centrale doamna Elena Șendrea, dr. Daniela Vacarciuc și dr. Viorica Olaru- Cemârtan. Evenimentul a fost dedicat a 135 de ani de la naşterea celebrului militar şi Conducător al statului român.

Pe marginea conferinței nominalizate au apărut câteva articole în massmedia și câteva filme documentare  despre premiera acestui for științific de la Chișinău. Persoanele cointeresate pot viziona filmul cu pricina la adresa: https://youtu.be/fh2IT5Z1fFo

 Anul acesta, la 29 mai 2017  tot din inițiativa aceluiași istoric, îndrăgostit de personalitatea mareșalului, a scos de sub tipar o culegere de materiale și documente, adică textul comunicărilor susținute la Conferința Științifică din 2016.

Despre acest eveniment s-a scris articolul ”Bazorelieful Mareșalului Antonescu la Chișinău: pro și contra” https://mazarini.wordpress.com/2017/06/05/bazorelieful-maresalului-antonescu-la-chisinau-pro-si-contra/

material apărut la 5 iunie 2017 în Internet. Mai mult decât atat, pentru acest eveniment memorabil a fost turmat și un filmuleț, autor fiind tot Alexandru Moraru: https://www.youtube.com/watch?v=8XghHKVefU0

Tot atunci, domnia sa a înaintat o inițiativă de a aduna surse bănești și de a comanda  oamenilor de artă un bazorelief al celebrului militar român și patriot. Mai mult decât atât, a prezentat celor prezenți câteva schițe de bazorelief executate de cunoscutul pictor și sculptor Eugen Sterpu. O bună parte din auditoriu au susținut ideia referitoare la această placă comemorativă, dar au fost și împotrivă. Vedeți dovada: https://youtu.be/Iu5QPMO7x34  și https://youtu.be/n7yqhJWfp3w

Dimensiunile acestor bazoreliefe aveau un format A3 cu o grosime de 15 mm. O parte a celor prezenți au primit cu bucurie, accept sau aprobare, alții cu dubii și neîncredere, că acest lucru se poate realize.

 Au fost aduse mulţumiri domnului Efim Efros, om de afaceri și Asociaţiei “ Tighina” din Bucureşti (preşedinte  medicul Alexei Paluţă) şi inimosului şi patriotului Alexei Creţu pentru contribuţia esemţială în apariţia celor 2 ediţii ale “Materialelor Conferinţei ştiinţifice…”.

În ciuda celor  care au fost împotrivă și a celor nehotărâți sau chiar lași, vă comunicăm cu bucurie și împlinire , că datorită oamenilor neînfricați, patrioți adevărați,( nu de cei ce țipă tare și rup hainele de pe ei, ca să înțelegem noi cât sunt ei de români!) cu voia lui Dumnezeu și dorința noastră, a fost realizat un bazorelief , placă comemorativă dacă vreți al Mareșalului Antonescu  turnat din bronz, fixat pe o placă solidă de granit roșu. Sub chipul din bronz al militarului sunt două inscripții: Mareșalul Ion Antonescu și Dezrobitorul Basarabiei.

Cu regret, artistul plastic, care a executat această minunată lucrare a preferat să râmână  necunoscut, din acest motiv îi respectăm  confidențialitatea. Dar stimatul nostrum cititor trebuie să știe, că nu este vorba despre autorul primelor schițe propuse, ci alt om de creație.

Nu ne rămâne decât să mulțumim Asociației ”Tighina” din București și președintele ei domnul Alexei Paluță, pentru efortul financiar considerabil și susținerea totală a proiectului nominalizat și realizat. Mai este un Om, care merită tot respectful nostrum alături de cunoscutul medic Alexei Paluță, este vorba despre profesorul universitar Alexei Crețu, care a avut un rol important în realizarea inițiativelor partiotice ale noastre.

Mai dă Doamne Oameni, ca  cei menționați la finele acestui articol!  Fapte, nu vorbe!

Portalul ” Secretele Istoriei”

„Holocaust”, da! Bojdeucă, ba!

Pentru înființarea unui muzeu de împlinire evreiască, s-a pus chezaș chiar Guvernul României… Și nu pe „bărbi” la nivel de întâlniri bilaterale, ci prin angajamente oficiale… Și a dat, că nu dădea de la el, nu?!, și o clădire, în buricul Bucureștilor, de spui că e vorba de un biet bordei din paie prins în colțuri cu niscai chirpici de pe Lipscani, nu de ditamai imobilul șterpelit din pinacoteca istoriei noastre. În schimb, pentru restaurarea bojdeucii lui Creangă, se tot caută finanțări, la nivel local, nu guvernamental (acolo Sevil Sahhaideh alocă bani pentru bisericile catolice!) din fonduri europene. Că am ajuns să cerșim bani pentru conservarea reperelor noastre de identitate din „fonduri europene”! Și atât s-au scremut pentru bojdeuca din mahalaua ieșeană a Țicăului, că îți vine să crezi că acolo e un ditamai muzeu de consolidat și nu aveam de unde să dăm atâția bani din visteriile noastre prea sărace. (Și acum chiar că avem mirare: cum de nu s-au gândit guvernanții să încerce să cumpere și „Cumințenia” lui Brâncuși tot din „fonduri europene” și s-au făcut de râs cu o eșuată colectă națională?!).

În mod cert, bojdeuca nu s-ar fi degradat dacă Ion Creangă ar fi fost pe placul celor ce ne înrădăcinează acum un muzeu, nu atât al evreilor din România, cât mai ales „al Holocaustului în România”, cu nume acceptat în mod oficial pe actele guvernamentale, și, de fapt, nici nu mai contează cine va trece pragul acestei obrăznicii istorice, importantă este asumarea unei minciuni holocaustice pe linia vinovățiilor impuse românilor, tăcuți și nepăsători la terfelirea istoriei lor, a unei vinovății care – iar să nu ne fie de mirare -, de va întrece în grotescul atrocităților reproșate chiar și crimele naziștilor… Și numai peste un deceniu ori două, în ritmul grosolan de falsificare a istoriei, ne vom trezi că noi suntem vinovați pentru însăși apariția fascismului în sânul veninos al unei părți a (ne)omenirii! Dacă evreii l-ar fi avut la inimă pe Creangă, nu ar fi apucat să cadă o țiglă de pe bojdeucă! Ar fi lipit ei și pereții despletiți de ploi din îmbrățișarea de vălătuci. Dar nu l-au avut, ci, dimpotrivă, la câtă dușmănie i-au purtat și îi poartă ar trebui să avem grijă să nu ne dispară din arhive chiar și operele scriitorului.

Și totuși, cum le potrivește Istoria! Mirându-se, la rândul ei!, de nerozia noastră… să umblăm din poartă în poartă cerșind banii altora pentru a restaura inima-muzeu a literaturii noastre memoriale, în vreme ce dăm din banii noștri pentru memoria altor seminții. Dar, mai ales, cum le prinde pe toate în coincidențe! Cu bojdeuca, primul muzeu memorial literar din România, inaugurat în 1918, acum în prag de Centenar, dar ce folos, că se năruie ea, bojdeuca, oare ce să mai vorbim de casele celor care au făcut Unirea (după a căror identificare încă aleargă ministerul Culturii și Identității noastre Naționale!). Așadar, se minunează Istoria cum de vorbim, la un secol depărtare, despre încercarea de a restaura bojdeuca lui Creangă, și care va rămâne poate la capitolul de restaurare până vom ajunge a vorbi despre ea la trecut, lăcrimând apoi la irosirea unui alt simbol al panteonului nostru național! Iar asta în vreme ce ne trec sudorile, mai ales pe actualul șef al guvernului, transpirând, nu lăcrimând de emoție la Zidul Plângerii de la Ierusalim, și nu pentru că a trecut pe acolo șeful lui de partid, ci pentru mustrările pe care le-a primit că nu a împlinit încă muzeul horror… caustic.
Vorba aceea, și măcar de ar fi scris neicuța „Povestea poveștilor” să fie cu tâlc evreiesc… sau, mai știi?!

Propunerea redacției: în contrapartidă, I.N.S.H.R.-E.W. să de ocupe de administrarea unui muzeu al Holocaustul Roșu comis după 1944, nu de nația evreiască, ci de unii reprezentanți ai acesteia: Ana Pauker, Nicolski, Samuel Bruckner, Valter Roman și foarte mulți alții, în România.

Cezar Adonis Mihalache

SURSA: http://www.art-emis.ro/jurnalistica/4181-holocaust-da-bojdeuca-ba.html

Uniunea Sovietică Europeană joacă viitorul la „alba-neagra”

Până la trezirea la realitate provocată de decizia Curții de Apel din Pitești, care a mai confiscat o casă dintre cele agonisite cu truda meditațiilor de profesorașul sibian, ultimele săptămâni au zgâlțâit România mai ceva decât mișcările seismice din ʼ40 sau ʼ77. Actualul șef al statului nu este deloc străin de preumblările „constituționale” în geacă roșie prin Piața Victoriei sau de datuʼ cu tălpicile în glisade pe pârtia de schi. Dincolo, peste marea gârlă, pe malul Potomacului, al 45-lea președinte al S.U.A., ales democratic, are parte de un tratament similar cu actualul guvern al României. La americani se strigă: „Jos Trump!”, la români, „Jos Guvernuʼ!”. Să mai zică cineva că în România nu e ca-n America!

Cartea albă a Uniunii Sovietice Europene

Și au fost 28… până la Brexit. A venit primăvara lui 2017. Urmând un obicei străvechi românesc, juncul de la Bruxelles a pus pe fațada șubrezită a Turnului Babel un mărțișor la care privește zâmbăreț, de parcă ar admira o nouă minune a lumii. La 1 martie, în spațiul virtual a plecat în zbor sprințar – mai ceva decât o dronă-insectă – „fluturașul” pentru prostit proștii (a se citi cetățenii statelor aflate în anno domini 2017 sub flamura albastră a celor 12 stele muribunde). Titlul „științific” al bazaconiei migratoare este „Cartea albă privind viitorul Europei – Reflexii și scenarii pentru U.E. 27 până în 2025″. Chiar la intrarea în „chestiune” ne întâmpină un porumbel de hârtie albastru, sub aripile căruia, cam frânte, ce-i drept, autorul – Comisia Europeană COM (2017) 2025, Rue de la Loi / Wetstraat, 200 1040 Bruxelles/Brussels +32 2 299 11 11 – prezintă cui vrea să creadă un alt porumbel ieșit din gura samsarului european de serviciu: „La 25 martie 2017, cei 27 de lideri ai statelor membre ale Uniunii Europene vor face front comun în pace și prietenie la Roma!”,mărturisire din care oricine poate deduce că nu prea este „pace și prietenie” în U.E. „Mărturisitorul” mai spune: „Dorim să lansăm un proces în care Europa să își stabilească propriul drum”, declarație din care pricepem clar că U.E. a marșat în timp și spațiu pe drumuri „neortodoxe”.

„Dorim să identificăm provocările și oportunitățile care ne așteaptă și să prezentăm modul în care putem alege să răspundem în mod colectiv” mai glăsuiește oracolul. Adică, mai pe șleau spus, discutăm viitorul și răspundem în colectiv, dar hotărârile le luăm numai noi, câțiva „iluminați” purtători ilegali de capete fără creiere. Finalul „operei” sună apoteotic: „[…] în septembrie 2017 voi prezenta aceste idei și îmi voi exprima opinia cu privire la viitorul Europei”... cu mai multe viteze: una bună pentru „elite” și altele pentru fraieri. Semnează Jean-Claude Juncker. Chiar atât de „neajutorați să fi fost cetățenii Marii Britanii când au votat pentru Brexit? Junckule, dacă tot ai împrumutat „Mărțișorul” românesc, ar trebui să cunoști și faptul că, pe meleagurile mioritice juncul nu excelează și nu este apreciat pentru inteligență. În această „Carte albă”, cam cenușie, ne sunt prezentate și cinci scenarii, unul mai ciudat decât altul, toate slujind însă nu interesele statelor componente, ci pe cele ale globalismului agresiv.

Specialiștii avertizează că România va fi supusă curând unui inevitabil cutremur major. Ne mai trebuie și cel „european”? În volumul „36 de ani in serviciile secrete ale României – Din respect pentru adevăr” apărut la editura bucureșteană „Compania”, veteranul serviciilor de informații externe, Stelian Octavian Andronic, menționează: „Societățile secrete nu trebuie ignorate. Ele sunt și lucrează continuu, la fel ca și serviciile secrete. Conspirația există. Și este în defavoarea României”. În aceste condiții, este imperios necesar ca cei abilitați să pună față în față atât avantajele cât și dezavantajele pe care le-a a avut România de la intrarea în U.E., și să ne ofere răspunsul la întrebarea shakespereană „Ce-i de făcut?”. A prióri, nu poate fi exclusă nici soluția Ro-exit cu asumarea tuturor consecințelor!

Paraziții României

În era „Olimpiadei Denunțului”, alături de clasa politică postdecembristă marșează și alți practicanți ai celei mai vechi profesii din lume. Dintre marii falsificatori echilibriști ai contemporaneității, Lucian Boia și Mugur Isărescu ies strident în evidență. Fiecare în felul lui. Primul – un individ care-i recuză pe toți istoricii români, un mercenar dăunător, puternic susținut de autointitulații elitiști ʼtelectuali contemporani, atât dâmbovițeni cât și din alte regiuni ale țării, de liichenii pleșuvi sau de diverse pippidități aflate în vechi dileme – se află de câțiva ani buni, adică de aproape trei decenii, în călătorie cu pluta pe apele lăturalnice ale contrafacerii istoriei. Despre celălalt, despre matusalemicul guvernator al B.N.R., academicianul pârât de tipul Oracolului din Dămăroaia, jurnalistul Cornel Nistorescu ne spune că: „Sunt oameni care l-ar vorbi de bine mai cu suflet decît pe Dalai Lama sau pe Maica Tereza, deși, ca model uman, se află la mii de ani-lumină de aceștia. Este chiar opusul lor, un hrăpăreț modern, destul de sărac în limbaj și care nu se dă în lături de la nimic”[1]. Personal, am avut prilejul să schimb câteva vorbe cu acest fachir „trilateral” și, de fiecare dată, senzația pe care am trăit-o a fost aceea că în fața mea nu se afla un om viu, ci un fel de „extraterestru”, un fel de cadavru încă umblător printre cei în viață. Cu certitudine, personajul în discuție este unul dintre cele mai sinistre și mai dăunătoare pe care le-a avut/are România. Soluția ideală pentru a scăpa de dăunători ar fi ca cei doi numiți să fie puși pe pluta, deja funcțională, a falsificatorului de istorie, duși în largul oceanului și lăsați să se descurce. Fără Comisia Trilaterală, fără Grupul Bilderberg, fără Council on Foreign Relations (C.F.R.), fără Fondul Monetar Internațional, fără crama de la Drăgășani, fără casa de vinuri Isărescu, fără G.D.S., fără slugi sau admiratori fosilizați. Ar scăpa Țara de doi mari dăunători.

„Țara arde-n foc și baba se piaptănă”

Apropo de paraziți, după ce Senatul României a pus în discuție proiectul de lege privind înfiintarea Institutului de Studii Avansate pentru cultura și Civilizatia Levantului[2] din bugetul Ministerului Educației Nationale, fostului președinte Emil Constantinescu, urmează să-i fie acordat un sprijin financiar, pentru „activitatea internațională” pe care o desfășoară în beneficiul învățământului superior românesc. Iertată-mi fie ignoranța, dar „performanțele” fostului președinte în învățământul românesc nu prea sunt știute. Se cunosc însă prea bine faptele reprobabile comise, de care se face răspunzător. Cazul trădării intereselor naționale prin încheierea criminalului tratat româno-ucrainean din 1997, ne-negociat, semnat și parafat de Emil Constantinescu și de Adrian Severin. Autosesizarea Avocatului Poporului, a Parchetului General, inclusiv a Parlamentului României se impune sine die.

ION MĂLDĂRESCU

SURSA: http://www.art-emis.ro/editoriale/4071.html

–––––––––––––––––-
[1] http://www.cotidianul.ro/mugur-isarescu-la-pielea-goala-lpg-297297/
[2]http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21649930-guvernul-vrea-acorde-fostului-presedinte-emil-constantinescu-sprijin-financiar-dupa-acesta-primit-senat-institutul-levantului.htm

FIU DE ŢĂRAN AJUNS COLONEL, EDITOR ŞI PUBLICIST

OAMENI DEOSEBIŢI: ALEXANDRU  GANENCO  LA 75 DE ANI

     FIU DE ŢĂRAN AJUNS COLONEL, EDITOR ŞI PUBLICIST

portret-ganenco-alexandruGreu şi anevoios  a fost destinul acestui Om şi numai setea de cunoştinţe, de carte, de necunoscut, voinţa de fier, pe care a antrenat-o pe parcursul întregii vieţi l-a învrednicit să ajungă la performanţe  majore atât intelectuale cât şi profesionale.

L-am cunoscut întâmplător, nişte ani buni în urmă, când am venit la “Draghiştea” cu rugămintea de a-mi permite, ca materialul despre satul meu de baştină, Jevreni, Criuleni pentru Enciclopedia “Localităţile Republicii Moldova” să-l pregătesc eu, fiind autorul a mai multe articole despre satul meu, publicate în gazeta raională din Criuleni şi săptămânalul “ Glasul Naţiunii”. Eram in biroul publicistului şi scriitorului Victor Ladaniuc, discutam la subiectul propus, arătând o parte din material déjà publicate. La un moment dat a intrat domnul Alexandru Ganenco, s-a salutat politicos,  eu m-am prezentat, şi după câteva vorbe schimbate cu  domnul Ladaniuc, ambii au decis, ca materialul despre satul meu să fie scris de mine, lucru care ulterior s-a realizat cu succes în volumul 7 “Localităţile Republicii Moldova”.

Prima impresie despre Alexandru Ganenco a fost agreabilă, un om plăcut fizic,  ţinută cu demnitate, dar şi cu respect faţă de cei din jur, judecând după aspectul său, era evident că practică sportul, cu o vestimentaţie clasică de bărbat,  bine îngrijită. Mi s-a părut că are intelect şi inteligenţă avansată, dar cam zgârcit la vorbă…

Datorită colaborării mele cu Fundaţia “Draghiştea”, cu distinşii prieteni  Victor Ladaniuc şi Tudor Ţopa, am avut fericita ocazie să-l cunosc mai bine şi pe  domnul Alexandru Ganenco- membru fondator al “ Draghiştei”, un om absolut excepţional sub toate aspectele, care şi-a adus şi aduce  contribuţia sa esenţială la dezvoltarea şi prosperarea fundaţiei respective.

portret-ganenco-alexandru-2Născut în focul războiului, la 5 februarie 1942 în satul Carahasani, Ștefan-Vodă într-o familie de țărani cu mulți copii, tânărul Alexandru își face studiile la școala de 7 ani din sat, apoi la școala medie din s. Slobozia, după care  ulterior merge la facultatea de istorie a Universității de Stat, pe care o absolvește cu bine, deoarece i-a plăcut istoria încă de mic copil. După facultate, își satisface serviciul militar în armata sovietică, fiind încorporat la marină. Anume aici, la flota maritimă și-a călit nu numai fizicul, dar și moralul, voința, felul de a fi.

Lucrează director de școală în satul Cerlina, Soroca, apoi în școala nr. 5 din orașul Soroca. Ulterior este ales la diferite funcții în organele comsomolului, apoi in organele de partid din raioanele Soroca și Râșcani.

După o perioadă de timp, Alexandru Ganenco este angajar la CC al PCM, apoi mai bine de 20 de ani lucrează ofițer în organele securității de stat. Ultimii cinci ani ai secolului XX a fost șef al Direcției Serviciului de Informații și Securitate pentru minicipiul Chișinău.

carahasani-ganenco-001Ultimile 3-4 propoziții despre acest Om minunat le-am ”ciupit” din lista personalităților marcante ale satului Carahasani, material semnat de Ion Leașco și înserat în volumul 3 ale”Localităților Republicii Moldova”(Chișinău, 2001, pag.174-174). Sigur, că atunci, când a apărut respectivul volum, Alexandru Ganenco probabil nici în gând nu avea, că peste câțiva ani, împreună cu prietenul  și colegul său Tudor Țopa, vor scrie o adevărată monografie a satului Carahasani, carte apreciată mult de specialiști și săteni. Este vorba de volumul Tudor Țopa, Alexandru Ganenco ”Carahasani împovărat de ani”apărut la Fundația ”Draghiștea”, tipărită respectiv la Chișinău în anul 2015. Cartea are 316 pagini și apare într-o îngrijire poligrafică de colecție. Pe bună dreptate, acest volum este o istorie bine documentată, cu un imens material factologic apărut în premieră , foarte bine ilustrată cu imagini inedite. Trebuie să menţionez, că Alexandru Ganenco este şi Cetăţean de Onoare al localităţii Carahasani. Tot în colaborare cu domnul Tudor Ţopa, în anul 2007 Alexandru Ganenco a publicat volumul „Horăşti pe Botna”.

t-botnaru-al-ganenco-istoriaDeși omagiatul nostru, care implinește zilele acestea  frumoasa vârstă de 75 de ani a scris o sumedenie de materiale despre multe localități din Moldova (să nu uităm, că Fundația ”Draghiștea” are la activ deja 14 volume solide ale enciclopediei ” Localitățile Republicii Moldova”, la apariția cărora și-a adus aportul inclusiv și domnul Alexandru Ganenco), dar o reușită, un succes evident și înalt apreciat a fost apariția cărții Tudor Botnaru, Alexandru Ganenco ”Istoria serviciilor secrete (1940-2007)” apărută la Editura ”Museum” din Chișinău în anul 2004. Este prima carte apărută la acest subiect delicat și trecut sub tăcere de toți. Este adevărat, că pe ici- colea au mai apărut câte un articolaș despre serviciile secrete din Moldova, dar o istorie bine documentată, o sinteză a activității acestei instituții văzută din interior  de doi bravi ofițeri ai organizației nominalizate, care au dat dovadă nu numai de profesionalism scriind acest volum de istorie, dar și de mare patriotism, fiindcă nu se știe dacă nu erau cei doi autori, în ce secol putea apărea o asemenea carte, adevărul fiind ținut sub 10 peceți. Mi-a scăpat din vedere, să informez stimatul nostru cititor, că volumul a fost prefațat de marele cărturar și enciclopedist Iurie Colesnic, lucru care i-a dat cărții o valoare și mai mare, deoarece este bine cunoscut faptul, că acest ”clasic viu” pre numele Iurie Colesnic, nu se apăcă să scrie prefață la orice carte…prea bună trebuie să fie acea lucrare, pentru a o onora cu o prefață semnată de domnia sa. Și faptul că lucrarea este bună și interesantă a dovedit-o chiar cititorul, deoarece întregul tiraj s-a epuizat din librării într-un termen record.

ganenco-alex-sua-001Vreau să vă spun despre acest Om câteva cuvinte de suflet. Cred că vă dați bine seama, că nu fiecare persoană, poate fi angajată într-un servici atat de special și atat de secret…persoana trebuie să fie impecabilă, și din punct de vedere fizic, și din punct de vedere informațional, și din punct de vedere moral, și din punct de vedere profesional, și….a.m.d. Sigur că toate aceste calități domnul Alexandru Ganenco le are cu prisosință, altfel nu mai era selectat din cei mai buni ofițeri ai serviciului din Republica Moldova pentru a trece o stagiere avansată  în Statele Unite ale Americii.

Această Diplomă de Excelență americană este o dovadă documentară, că și departe, peste ocean, Alexandru Ganenco nu a dat cinstea pe rușine nici din punct de vedere profesional și nici din punct de vedere moral.

În ultimii doi ani am izbutit să-l cunosc mai bine, deoarece am devenit membru la Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Chișinău, din care face parte și personalitatea despre care vă vorbesc. În timpul diferitor ședințe ale Fundației ”Draghiștea” sau a UZPR mereu schimbam vorbe și subiecte diverse. Atunci am aflat că colonelul Alexandru Ganenco a participat activ în cadrul structurilor de comandă în războiul ruso-moldovenesc din 1991-1992, punându-și viața în pericol zi de zi, oră de oră. În anii aceștea triști, Alexandru Ganenco,  colonel al Serviciului de Informații și Securitate  a coordonat segmentul Râbniţa-Delacău din stânga Nistrului, îndeplinindu-și misiunea cu cinste. Pentru bărbăţia de care a dat dovadă în acest război, conducerea Republicii Moldova l-a decorat pe domnul Alexandru Ganenco cu medalia”Meritul militar”, medalia” Pentru Vitejie” şi Ordinul „Credinţă Patriei”.

20140901_102324img_20161103_180631

Deși are simțul umorului bine dezvoltat, deși este o persoană sociabilă și inteligentă, totuși este zgârcit la vorbă,( trebuia să mă pricep, că această trăsătură de caracter este indisolubil legata de specificul meseriei-Al.M.) cum am mai spus, fiecare cuvânt rostit de el este bine chibzuit și pus cu grijă la locul lui. Să vedeți cum radiază de fericire fața dumnealui, când vorbește despre soția sa, doamna Ana (Anișoara, cum o dezmiardă omagiatul nostru- Al.M), când vorbeste despre nepotul său Daniel, student la celebra Universitate din Iași…Se mândreşte mult cu fiica Nina şi minunatul ginere Dumitru Dogaru, care îi este şi de mare ajutor.

Alexandru Ganenco este un Om cu inima curată, onest, deși a lucrat în structurile statului, care pe parcursul anilor au avut nu cea mai bună imagine. Este un Om sensibil și săritor la nevoie, este un Om, în care poți avea încredere deplină în orice situație a vieții.

dscn2267Din inițiativa Conducerii Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu” (director general dr. Mariana Harjevschi) la Biblioteca Centrală (director Liuba Muntean) a fost organizate o serie de filme cu genericul” Ora expertului” la care alături de alte personalităţi l-am invitat şi pe domnul Alexandru Ganenco, care a vorbit în faţa camerei de luat vederi despre rolul  important al cărţii şi al lecturii pe tot parcursul vieţii sale. Filmul este postat pe portalul Youtube.com pe pagina Alexandru Moraru Film ( vezi:https://bibliotecahasdeu.wordpress.com/2016/06/28/ora-expertului-despre-lectura-si-carti-cu-alexandru-ganenco/  )  şi vă asigur că o să vă placă, deoarece domnia sa in acest interviu, a dat dovadă de deschidere majoră, de sinceritate, de marea dragoste pe care o poartă faţă de Măria Sa, Cartea, de valorile cele mai importante ale acestui Om- Familia, Țara și Credința.

Bunul meu prieten, scriitorul și publicistul Ion Măldărescu, redactor- șef al prestigioasei reviste științifice ”Art-Emis.Ro” din România împreună cu comandorul Jipa Rotaru(ambii mari patrioți al Neamului Românesc-Al.M.) în vara anului 2016 m-au invitat  in localitatea Maia, județul Ilfov (aproximativ vre-o 50 km de la București-Al.M.) la o sesiune de comunicări științifice dedicată a 100 de ani de la intrarea României în Războiul de Intregire (1916)  și 75 de ani de la intrarea României în Războiul de Reîntregire Naţională (1941), eveniment organizat de Academia Oamenilor de Știință din România. Am solicitat prietenilor mei, ca alături de mine la acest for științific să fie invitat și să participe cu o comunicare colonelui (r) serviciilor secrete din Republica Moldova, scriitor, publicist domnul Alexandru Ganenco. Deja peste o săptămână,  ambii am fost întroduși în programul de desfășurare al acestei Conferințe Științifice, care a avut loc la Maia în perioada 9- 10 septembrie 2016.

Am  plecat și venit împreună la Maia cu trenul Chișinău- București …în această călătorie plăcută, domnul Ganenco mi-a depănat în amintiri crâmpeie din viața sa, o viață de Om, așa cum a fost ea, trăită cu demnitate…

2016-09-9-10-maia-3122016-09-9-10-maia-314

2016-09-9-10-maia-1252016-09-9-10-maia-212

2016-09-9-10-maia-347a2016-09-9-10-maia-216

Trebuie să comunic, că la această Conferință sub aer liber a participat cu un mesaj de salut, ambasadorul Republicii Moldova în România domnul Mihai Gribincea. Omagiatul nostru de azi, Alexandru Ganenco,  la Maia, Ilfov  a prezentat o comunicare excepțională ”Activitatea antiromânească a serviciilor secrete KGB în Basarabia și RSS Moldovenească” (vezi:https://mazarini.wordpress.com/2016/11/24/kgb-dusmanul-poporului-roman-din-basarabia-si-transnistria/) , care a fost întâmpinată cu aplauze și zeci de întrebări la subiect din partea celor mai buni istorici prezenți la această întrunire anuală.  (http://art-emis.ro/eveniment/3701-sesiunea-de-comunicari-si-dezbateri-stiintifice-maia-2016.html). La întrerupere, de Al. Ganenco s-au apropiat marii istorici Ioan Scurtu și Jipa Rotaru, care l-au felicitat cu ”botezul”, adică cu prima comunicare  din cadrul acestor sesiuni și adresându-se către mine, Comandorul Jipa Rotaru a spus: -Alexandre, ne-ai adus un Om de mare valoare, și să știi, și el să știe, că este binevenit la acest for științific de la Maia în fiecare an!”Ulterior, când comandorul a aflat că Alexandru Ganenco a făcut serviciul militar la marina, la cei doi au apărut subiecte de discuții și mai multe.

Am devalopat în fața Dumneavoastră imaginea unui Om,pre numele Alexandru Ganenco, care la 5 februarie, curent împlinește 75 de ani.Cred că din cele relatate de mine, v-ați dat seama că în ultimii doi ani ne-am împrietenit. Ce poți să-i dorești cu ocazia jubileului unui prieten mai în vârstă, exact cu un deceniu? La această vârstă onorabilă,  domnul Alexandru Ganenco…casă a construit, pomi a pus, fântână a zidit, copii și nepoți a crescut, cărți a scris, datoria față de țară și-a făcut-o cu onoare…rămâne un lucru mic, dar foarte important: să fie sănătos să se bucure de toate aceste succese! LA MULȚI ANI DOMNULE ALEXANDRU GANENCO! LA MULȚI ANI, PRIETEN DRAG!

Alexandru MORARU, istoric-arhivist şi publicist

NOTĂ: Prezentul material a fost publicat cu unele prescurtări şi în prestigiosul săptămânal „Literatura şi Arta” nr.5 din 2 februarie 2017

PARCĂ SPUNEAȚI CĂ I-A OMORÂT MAREȘALUL, DE UNDE AU APĂRUT ATÂȚEA IN 3 ANI?

PARCĂ SPUNEAȚI CĂ I-A OMORÂT MAREȘALUL, DE UNDE AU APĂRUT ATÂȚEA IN 3 ANI?

anrm-f-3305-inv-2-d-3-regele-documentelor

Urmează traducerea documentului de mai sus din rusă în română:

Traducere  din limba rusă de Al. Moraru

8 aprilie 1947

PREŞEDINTELUI SOVIETULUI PENTRU CHESTIUNI ALE CULTELOR RELIGIOASE PE LÂNGĂ CONSILIUL DE MINIŞTRI A URSS

                                                                 Tov. Poleanschii I.V.

La scrisoarea Dvs. Nr. 222 din 7 martie 1947 Vă comunicăm, că în RSS Moldovenească locuiesc  aproximativ evrei în număr de:

  1. Chişinău   până la 3000 oameni     comunitatea este înregistrată
  2. Leova     =&= 200 oameni        =============&=====
  3. Călăraşi 300 oameni           ==========&======
  4. Cotovsc (azi Hânceşti-Al.M.) 300 oameni ====&========
  5. Bender 1000 oameni         =====&=======
  6. Căuşeni                          300 oameni            =====&=======
  7. Orhei 1000 oameni            ====&=======
  8. Teleneşti                       300 oameni              ====&=======
  9. Bălţi                             1500 oameni             ====&=======
  10. Făleşti                           300 oameni                ====&======
  11. Briceni                          300 oameni                ====&=======
  12. Tiraspol                          500 oameni                ====&=======
  13. Floreşti                        150 oameni                =====&======
  14. Romanovca                 400 oameni                ====&=======
  15. Râbniţa                          100 oameni          înregistrarea comunităţii a fost refuzată
  1. Lipcani                          250 oameni         Comunitatea a depus cerere
  2. Cahul                             200 oameni         ======&=======
  3. Soroca                         1000 oameni       ======&=======
  4. Edineţ                       300 oameni          =====&=======
  5.   Rezina                       250 oameni        =====&========
  6. Râşcani                      200 oameni        comunitatea n-a depus cerere
  7. Sculeni                       150 oameni         ======&========
  8. Corneşti                    100 oameni         ======&========

SURSA: Arhiva Naţională a RM, F. 3305, inv. 2, d.3, f. 53

Zilele trecute, răscolind prin hârtiile mele, am dat de o xerocopie a unui document- bombă cred eu, fiindcă acesta este încă o confirmare, că în Basarabia și Transnistria n-a avut loc așa numitul holocaust.Acest document, este depistat din fondul arhivistic al Arhivei Naţionale a Republicii Moldova, și nu este altceva decât o scrisoare oficială semnată de Împuternicitul Sovietului pentru culte religioase de pe lângă Consiliul de Miniștri a URSS pentru RSS Moldovenească tov. S. Deseatnicov adresată șefilor de la Moscova, și anume tov. Poleanschii I.V., președinte al Sovietului pentru cultele religioase de pe lângă Consiliul de Miniștri al URSS. Documentrul este datat cu 8 aprilie 1947, adică cu trei ani după sfârșitul războiului…Mă întreb eu și vă întreb și pe Dumneavoastră, DE UNDE S-AU LUAT ATÂȚEA EVREI ÎN BASARABIA ȘI TRANSNISTRIA? PARCĂ ZICEAȚI CĂ I-A OMORÂT MAREȘALUL?  Citiți documentrul, și vedeți că numărul evreilor este destul de impunător! Vreți să spuneți că aceștea sunt alții, nu aceia care i-a omorât Mareșalul? Iarăși este minciună! De ce? Fiindcă în anii 1946-1947 în republica înjghebată de sovietici, RSS Moldovenească era în toi foametea organizată de ocupanții sovietici…și care familie de evrei va veni acolo unde este foamete? E total lipsă de logică! Atunci cum rămâne să înțelegem, au înviat toți din morți?

Am fost primul istoric din Republica Moldova, care am declarat oficial în cadrul Conferinței Științifice care a avut loc în anul 2005 la Biblioteca Onisifor Ghibu (în prezența publicului și a participanților la conferință(inclusiv distinșii istorici Ion Coja, Anatol Petrencu, sociologul și politologul Viorel Ciubotaru, etc.) că în Basarabia și Transnistria n-a avut loc așa numitul holocaust. Acelaș lucru l-am scris în presa periodică de atunci: ”Flux”, nr.61 din 27 aprilie 2005; ”Flux de vineri” nr.20 din 27 mai 2005

În Arhiva Naţională a RM se află câteva zeci de dosare în care sunt incluse documente ce fac lumină istorică la perioada aflării lui Ion Antonescu în diferite zile şi diferiţi ani în Basarabia şi Transnistria. Dacă e să le facem o scurtă caracteristică, acestea pot fi împărţite în 2 părţi: documente româneşti, bine îngrijite şi puse la punct din care fac parte documentele primăriilor, chesturilor, poliţiei şi siguranţei române, a corpurilor de armată şi alte structuri statale din respectiva perioadă; şi documente sovietice, multe din ele scrise pe reversul diferitor documente româneşti (fapt ce confirmă lipsa de hârtie a ocupanţilor sovietici din perioada 1940-1941 şi 1944-1956), multe din ele ticluite după terminarea războiului, de diferite comisii cu o componenţă dubioasă, lucru care ştirbeşte mult din credibilitatea textelor incluse în fondurile arhivistice. În afară de documentele în limba română şi rusă (sovietice) în dosarele fondurilor arhivistice atât româneşti cât şi sovietice se întâlnesc documente germane, multe din care confirmă faptul, că Ion Antonescu n-a permis ofiţerilor germani să se amestece în treburile interne ale României.

În majoritatea lucrărilor de specialitate de până la anul 1989 (româneşti şi sovietice) Ion Antonescu este condamnat, ca fiind un necruţător dictator, antisemit, responsabil pentru moartea a sute şi mii de oameni, în special evrei. Această afirmaţie însă pe departe nu corespunde adevărului istoric. Vă propunem câteva argumente solide, care dau peste cap politica bolşevică de învinuire a Mareşalului în antisemitism (termenul „antisemit” cu o descifrare mai populară ar fi „nu-i iubeşte pe evrei”, termen care obligă să-i iubeşti, altfel eşti considerat antisemit. Nici un popor nu are în lexicon un termen, precum „antirus”, „antiucrainean”, „antifrancez”, “antiromân” etc. Paradoxal, dar potrivit logicii nu poţi să obligi pe cineva să te iubească numai din motiv, că eşti francez, rus, german etc. Dar mă rog, toate-s relative pe lumea asta – Al.M). La subiectul propus, în numărul istoricilor se consideră pe bună dreptate şi câţiva specialişti printre care Larry Watts, unul dintre puţinii istorici occidentali, care se ocupă în mod serios de studierea regimului lui Antonescu, şi un important, dar puţin cunoscut, studiu ce pune în discuţie problema evreilor din România în timpul celui de-al doilea război mondial, realizat de doi dintre cei mai calificaţi specialişti în problemă, dr. Sabin Manuilă, cel mai important demograf din România în perioada interbelică, şi dr. Wilhelm Filderman, liderul comunităţii evreieşti din România în timpul perioadei de discuţie.[1]

Ca fost Preşedinte al Federaţiei Uniunilor Comunităţilor Evreieşti din România, W. Filderman este considerat un luptător ardent pentru drepturile poporului evreu. Eforturile sale de a apăra drepturile evreilor români în perioada interbelică şi în timpul celui de-al doilea război mondial sunt bine cunoscute. Acest fapt nu a convenit noilor lideri comunişti, care l-au expulzat din ţară împreună cu rabinul şef Alexandru Şafran. Ei au fost înlocuiţi cu o conducere sponsorizată de comunişti, care chiar după prăbuşirea comunismului, continuă să susţină în interesele proprii o propagandă ce vrea să ascundă adevărul privind prigonirea evreilor români în timpul celui de-al II război mondial.

Natura acestei probleme este atestată de Wilhelm Filderman într-un testament legalizat la New York în 1956. În acea perioadă el scria:

A fost mult acuzat regimul Mareşalului Ion Antonescu ca fiind înfeudat nazismului şi Mareşalul însuşi a fost executat de agenţii Moscovei ca fascist. Adevărul este că Mareşalul Antonescu este cel care a pus capăt mişcării fasciste în România, oprind activităţile teroriste ale Gărzii de Fier din 1941 şi suprimând toate activităţile politice ale acestei organizaţii. Eu însumi, răspunzând unei întrebări a lui Antonescu la procesul său – montat de comunişti – am confirmat că teroarea fascistă de stradă a fost oprită în România la 21 ianuarie 1941, zi în care Mareşalul a luat măsuri draconice pentru a face să înceteze anarhia fascistă provocată de această organizaţie şi restabilirea ordinii în ţară. În timpul perioadei de dominaţie hitleristă în Europa, eu am fost în contact permanent cu Mareşalul Ion Antonescu, care a făcut foarte mult bine pentru îndulcirea soartei evreilor expuşi persecuţiilor rasiale naziste… Eu am fost martorul unor scene emoţionante de solidaritate şi de ajutor între români şi evrei în momente de grele încercări din timpurile imperiului nazist din Europa. Mareşalul Antonescu a rezistat cu succes presiunilor naziste care cereau măsuri dure contra evreilor…

El este cel care mi-a dat paşapoarte în alb pentru salvarea de teroarea nazistă a evreilor din Ungaria a căror viaţă era în pericol! Datorită politicii sale, averile evreilor au fost puse sub un regim de administraţie tranzitorie care, făcându-le să pară pierdute, le-a asigurat conservarea în scopul restituirii lor la momentul oportun.

f-120-inv-1-d-763-pag-21-dovada

 Am menţionat aceste lucruri pentru a sublinia faptul că poporul român, chiar când a avut într-o măsură limitată controlul ţării, a demonstrat sentimente umanitare şi de moderaţie politică.[2]

Un alt argument la cele menţionate mai sus este şi dosarul ce a aparţinut Preşedenţiei Consiliului de Miniştri al României C.B.B.T. / secţia militară / intitulat „Evidenţa lucrărilor cu rezoluţiile dlui Mareşal. Limitele cronologice ale dosarului sunt, 30 martie 1942 – 1 ianuarie 1944 şi se păstrează la Arhiva Naţională a RM, Fondul.706 – Administrarea Basarabiei, Bucovinei şi Transnistriei. Dosarul este împărţit în 3 părţi: Chestiunea (sau problema – Al.M.), Rezoluţia Mareşalului şi unde s-a îndrumat. Vă propunem să faceţi cunoştinţă cu problema înregistrată la numărul 20 pagina 17, după care urmează rezoluţia Mareşalului Ion Antonescu:

Ministerul Lucrărilor Publice raportează că Direcţia C.F.R. i-a făcut cunoscut că, printre mărfurile ce s-au transportat de la Odessa în ultimul timp, au sosit la diferite gări din Bucureşti şi pe adresa a diferiţi particulari, monumente de piatră din cimitirul israilit din Odessa şi vândute; de către Municipiul Odessa s-a dispus ca predarea acestor monumente să fie oprită şi ele să fie depozitate în magaziile C.F.R. –

Rezoluţia Mareşalului: Este o profanare. Un act odios şi necugetat, care poate avea consecinţe  pentru întregul Neam. Ne-am dus în Transnistria să facem o operă de oameni civilizaţi, nu de devastare. Să fie totul retrimis la Odessa, în contul ticăloşilor care au pus la cale această odioasă faptă. Vor plăti imediat toate cheltuielile care s-au făcut şi se vor mai face. Execuţie Ministerul Lucrărilor Publice. Dacă nu vor plăti, să fie imediat trimişi în lagăr un an şi să li se confişte partea corespunzătoare din avere. Aspre observaţii prin Guvernator, acelora din Administraţia Transnistriei cu concursul cărora s-a putut comite această infamie.

G-ralul Potopeanu să împiedice pe viitor asemenea acte şi să repare ceeace eventual s-a comis. Va discuta cu mine.[5]

Cred că comentariile sunt de prisos. Totuşi, cititorul, în textul acestei rezoluţii a observat fraza „dacă nu vor plăti, să fie imediat trimişi în lagăr”, care este o dovadă, că indiferent de naţionalitate, persoana care a săvârşit o infracţiune era trimisă în lagăr; fie  român, ucrainean, evreu sau ţigan. Era pedepsit infractorul. Fără îndoială că au existat şi o mulţime de excepţii, greşeli, crime şi masacre.

A fost război. A fost cel mai sângeros război pe care l-a cunoscut omenirea. Este binecunoscut faptul, că concepţia de comunism are naţionalitate, că în 1940 când în Chişinău şi în celelalte localităţi din Basarabia au „intrat” (de citit ocupat – Al.M.) armatele sovietice, majoritatea populaţiei de origine evreiască i-au întâlnit cu nespusă bucurie şi entusiasm. După răsturnarea situaţiei şi revenirea României în graniţele ei fireşti, atitudinea populaţiei minoritare respective a devenit ostilă, iar în multe cazuri duşmănoasă, unii lăsaţi de sovietici cu misiuni speciale de spionaj şi tot felul de provocaţii.

Astfel în „Lista Centrului de partid, aruncat pe teritoriul Moldovei” de autorităţile sovietice din 9 persoane trimise, şase erau evrei, membri ai partidului comunist român, un rus, un ucrainean şi un „moldovean” pe nume Maslov Iacov Mitrofanovici, care până la război avea funcţia de secretar al CR Slobodzia al ULCTM.

Cei şase erau Scvorţov Mihail Iacovlevici, născut în 1908, cu ultimul loc de muncă – şef al Direcţiei cadre al Narcomatului de finanţe a RSSM, cunoscător al limbilor rusă, română, franceză, germană, evreiască (aşa-i în document), „aruncat” cu documente false cu pseudonimul Stropşa Semion Iacovlevici; Morghenştein Izraili Marcovici, născut în anul 1903, ultimul loc de muncă – funcţia de preşedinte al executivului orăşenesc Soroca, cunoscător al limbilor rusă, ucraineană, română şi evreiască (aşa-i în document, probabil ivrit – Al.M.), cu documente false, pseudonimul Mariuţan Dmitrii Antonovici; Boguslavschii Iacov Tovievici, născut în 1907, fost funcţionar la fabrica de piele din Chişinău, cu documente false cu pseudonimul Kvitco Mihail Iosifovici, cunoscător al limbilor rusă, evreiască, franceză, germană, română; Bruhis Sruli Pincusovici, născut în anul 1904, ultimul loc de muncă – director adjunct responsabil pentru secţia politică al FZO din or. Chişinău cu documente false cu pseudonimul Kurnosov Efim Stepanovici, cunoscător al limbilor rusă, evreiască, română, germană; Grinberg Ester Srulievna, născută în anul 1914, cu ultimul loc de muncă la redacţia gazetei „Moldova Socialistă”, care ştia rusa, evreiască, franceza, româna, cu documente false, pseudonimul Dobrovoliscaia Natalia Ivanovna şi Grinman Isaac Iosifovici, ultimul loc de muncă – redacţia gazetei „Moldova Socialistă” din Chişinău, cunoscător al limbilor rusă, evreiască, germană, franceză, cu documente false, pseudonimul Vlasov Zaharii Vasilievici.[6]

Cititorul, probabil, intuieşte, că aceşti paraşutişti au fost aduşi din URSS, iar ultimile locuri de muncă ale acestora au fost în aşa numita RSSM. Acest lucru înseamnă că în 1941, când Ion Antonescu a ordonat trecerea Prutului, numiţii funcţionari poligloţi „s-au retras” în URSS, iar după o oarecare pregătire au fost „aruncaţi” în Moldova pentru a îndeplini misiunile speciale sovietice împotriva Statului Român.

Care ar putea fi atitudinea autorităţilor române faţă de spionii Moscovei? Cred că în cazul dat, nu mai contează de ce naţionalitate sunt ei! Probabil, că şi în cazul dat Conducătorul Statului a luat măsurile cuvenite, deoarece grupa de spionaj a dispărut fără urmă la marginea pădurii în apropierea satului Bravicea, raionul Orhei unde a fost aruncată în noaptea de 24 spre 25 septembrie 1941 dintr-un avion sovietic venit din localitatea Pocrovsc, regiunea Dnepropetrovsc (vezi Scrisoarea secretă a secretarului CC al PC(b) din Moldova N. Salogor din 27.06.1946 adresată ministrului KGB a RSSM,Mordoveţ .[7]) Am prezentat doar un singur exemplu, din miile care ar putea fi aduse din documentele aflate în fondurile arhivistice ale principalelor arhive din RM, care confirmă complicitatea multor reprezentanţi ai minorităţii evreieşti din Basarabia la „lupta în ilegalitate” împotriva statului român.

Din astfel de motive, şi nu numai, cei arestaţi erau trimişi în lagăre de muncă. Unii istorici, care încă se mai află în slujba caracatiţei roşii, încearcă să pună semnul egalităţii dintre lagărele de muncă sau ghetouri din Basarabia şi Transnistria cu lagărele de concentrare naziste din Germania, Polonia etc. dar nu prea reuşesc, fiindcă  ar fi o aberaţie să faci asemenea comparaţii!

În lagărele din vest existau camere de gazare, cuptoare de ars şi laboratoare, care făceau diferite experianţe pe corpurile umane ale deţinuţilor, iar în lagărele de muncă din Basarabia şi Transnistria n-a existat aşa ceva.

Alexandru MORARU, istoric-arhivist și publicist

[1] Populaţia evreiască din România  în timpul celui de-al doilea război mondial,Fundaţia culturală română ,Iaşi , 1994 , pag. 6 / ediţie dilingvă român-engleză/

[2] O copie a acestui document se află în Arhiva Centrului de Istorie şi Civilizaţie Europeană al Academiei Române /Filiala Iaşi

[3] Populaţia evreiască…,pag.12

[4] Ibidem , pag.12,14.

[5] Arhiva Naţională a RM , F.706 , inv. 1 , d. 51 ,fila 17

[6] Arhiva Organizaţiilor  Social-Politice a RM , F.51 , inv.4, d.60

[7] Ibidem

SURSA: http://www.morarita.wordpress.com