Cât privește perioada secolului XIX, mai avem două surse interesante, pe care credem că e oportun să le utilizăm, deși mai mult este vorba de orașul Orhei și numai tangențial de Piatra și Jeloboc, dar ținând cont, că în majoritatea monografiilor de epocă, mai mult se menționează  orașe și localități  cu un număr mare de populație, plus la toate orașul Orhei, situat numai la 6 kilometri, pentru pietreni și satele din jur, a fost și este  un loc important pentru realizarea producției agricole, a tot ce produce un țăran, un meșteșugar  în condiții casnice; un loc, unde se putea găsi un loc de muncă, etc.

Iată ce a scris despre Orhei, cunoscutul cercetător și scriitor Zamfir C. Arbure în importanta lucrarea ”Basarabia în secolul XIX”(Ed. ”Novitas”, Chișinău, 2001):

Orhei, capitala județului Orhei este așezată pe malul stâng al râului Răut; pozițiunea sa geografică cade sub 47◦22′ latitudine nordică și 46◦29 ′ longitudine  de la răsărit.

Actualul Orhei e un orășel trist, posomorât, murdar și plin de evrei săraci. Seliștea orașului aparținea acum doi, trei ani doamnei Aristița Pangelos, care a murit nebună în Chișinău.

Orașul este zidit în apropiere de antica cetate dacă Petrovada (Petrodava) ale cărei ruine orheienii le numesc până acum ”Vechiul Orhei”. Rămășițele antice ale cetății au fost explorate de arheologii ruși și se compun din niște ruine ce se află printre stânci, precum și din subterane, în care s-au găsit monede antice.

Pe la finele secolului XIII și începutul secolului XIV, Orheiul a fost reședința serdarilor Basarabi. Pe atunci Orheiul era bine cunoscut cazacilor zaporojeni sub nume de Irgheev, iar rușii îl cunoșteau sub numele Orîga. Istoria orașului e de altfel bine cunoscută, după cronicarii noștri, care mereu pomenesc în cronicile lor despre Orhei și orheieni.

La începutul secolului nostru Orheiul era un orășel neînsemnat, înconjurat de păduri seculare, vii și livezi. La 1836 guvernul rus l-a înălțat la rangul de capitală a județului și imediat după această favoare, orășelul a fost inundat de puhoiul evreilor, ce a curs spre el din Podolia. Evreii au transformat frumosul oraș român într-un târgușor murdar și insalubru. Un șir lung de incendii, de care a suferit apoi orașul, nu i-au folosit întru nimic; din mormanele de cenușă el pururea se ridica mai sărac și mai murdar. Străzile sale sunt înguste, nepavate, noroioase.

Orheiul posedă de altfel tot ce trebuie pentru a deveni în viitor un oraș avut și plin de activitate. Capitală a unui județ, el se află în fruntea celui mai avut și bine înzestrat județ din Basarabia; pământul fertil, păduri întinse, deși neîngrijite și rău gospodărite, apă abundentă, o arteră mare de comunicațiune între Chișinău și Noua Suliță. Dar cu toate acestea, mulțumită unei administrațiuni străine și unui regim politic care ucide inițiativa privată, Orheiul depere, părăsit.

Suprafața orașului Orhei e de 1.282 desetine, 650 stânjeni, din care sub seliște sunt abia 400 desetine, iar restul sub islaz și maidane.

Pe domeniul orașului se află și dealul Ivanos, din care se extrage var minunat. Peste o mie de stânjeni cubi de acest var, se exportează din Orhei, fiind întrebuințat pentru construcțiuni în Basarabia. Dealul Ivanos se dă de primărie în arenda unor evrei, care plătesc comunei 15.000 ruble anual.

Poporațiunea orașului, după recesământul din anul 1892, este de 7.340 locuitori de ambele sexe, din care 3.500 bărbați și 3840 femei.

După confesiuni, această populațiune se împart în:

CONFESIUNEA BĂRBAȚI FEMEI
Ortodocși 960 667
Ruși sectanți 71 75
Catolici 19 11
Armeni 51 71
Evrei 3.208 2.997

 

După pături sociale, poporațiunea se compune din:

CLASE BĂRBAȚI FEMEI
Nobili ereditari 19 11
Nobili individuali 17 5
Clerul ortodox 14 14
Clerul armean 1 2
Clerul evreu 16 9
Comercianți 450 286

 

Restul poporațiunii sunt meșceane (târgoveți). În general vorbind, despre rușii sectari (staroobreadțî- Ax.I) în Orhei sunt la moment 500 oameni.

După datele statisticii oficiale, reiese că în Orhei se nasc pe an în termen mediu 209 copii, adică vine câte un născut pentru  20 locuitori pe an.

De altă parte, mortalitatea anuală fiind în termen mediu de 136 inși, ceia ce dă câte un mort pentru 32 locuitori, prin urmare sporul în creșterea normală este de 76 pentru totalul poporațiunii orașului pe an.

Numărul caselor este de 762. Toate casele sunt construite din piatră calcară, care se extrage din niște cariere din apropierea orașului (preponderent Jeloboc și Piatra- Ax.I.). Orașul posedă două biserici ortodoxe, o biserică armenească, o sinagogă și mai multe case de rugăciune evreiești. Biserica catedrală a orașului cu hramul  Sf. Dimitrie a fost zidită de către Vasile Lupu, domnul Moldovei, pe la 1636-1652. Deasupra ușii de intrare  s-a păstrat până acum următoarea inscripție în limba slavă:

”Cu voia Tatălui, ajutorului Fiului și săvârșirea Sf. Duh, a început și a zidit această biserică. În numele sfântului slăvit și mare martir Dimitrie făcător de minuni, Io Vasile Voievod cu mila lui DumnezeuDomn al Moldovei și Domnița Sa Teodosia și fiul lor Ioan Voievod”.

Anul de pe inscripție e șters cu desăvârșire și ilezibil. Biserica aceasta nu posedă ceva deosebit în arhitectura sa, iar înăuntru are multe icoane frumoase și între cele sfinte, o cruce de lemn foarte vechi. Această cruce e obiectul unei mari venerațiuni a enoriașilor. Se zice de către bătrâni, care ar fi auzit la rândul lor de la părinți, cum că pe timpul tătarilor, când locuitorii s-au închis în biserică, Sf. Cruce a fost străpunsă de mai multe sulițe tătărești, și a căzut jos; ridicată, ea a fost ascunsă în podul bisericii, până pe la 1848, când în fine a fost din nou scoasă din pulbere și pusă într-un scrin cu geamuri.

Orașul Orhei numără peste 149 prăvălii. Activitatea sa comercială e neînsemnată. Afară de var, nu există altă producțiune locală: tăbăcăria, confecționarea lumînărilor de seu, cu care altă dată se îndeletniceau locuitorii, astăzi au dispărut. Orheiul are o singură școală publică primară.

Marca orașului, precum și a județului întărită la 1826 este următoarea: pe câmp albastru un arbore.

SURSA: lucrarea ”Basarabia în secolul XIX”

Reclame

Despre Cronicaru

Alexandru Moraru, Istoric-arhivist, publicist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, autor și editor al multor culegeri de documente de arhivă, menționate la Salonul Internațional de Carte din 2010 și 2015, iar cartea Basarabia: Scrisori către Mareșal a intrat în topul celor 10 cele mai citite cărți din Republica Moldova pentru anul 2014

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s