CĂTRE EMINESCU
Nici morții n-ai stat în genunchi, niciodată!
Cu fruntea, ca munții Carpați, ridicată,
Lăsat-ai pe lume un vers genial
Şi-un credo politic cu zvon de metal…
Aceeaşi mizerie-n suflet stăpână-i şi-n lume,
Şi măştile-aceleaşi, doar Iuda, schimbatu-şi-a nume,
Ne-mpart în partide, mai lesne le e să-nrobească,
La culmi sărăciți… aşa mai pot ei să prostească.
Invie, poete, şi adu patrioții la luptă cu tine,
Căci sângele cel românesc îngheață în sterpele vine,
Trezeşte strămoşii, şi Marele Ştefan, în frunte, să fie,
Ne piere moşia şi nu va mai fi dulcea ta Românie.
Am vorba-ți de sete şi versul mă ține sătulă,
Mi-e fratele alături, dar Prutu-i cu sârmă la gură,
Ieşiți din morminte, se stinge scânteia romănă sub soare,
Sau faceți mormantul mai mare, aici nu e trai, nici scăpare!
15 ianuarie 2015 Maria BOTNARU
A R H I V U S 